Vasile Racoviţă, în vârstă de 51 de ani, este din comuna Ţifeşti. Acesta, deprofesie agricultor, a fost timp de cinci ani cursant la seral al Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focşani.
„A fost bine, uşor. Liviu Rebreanu, Ion, am scris. Mie mi s-a părut uşor. Am 51 de ani. Îmi place să învăţ, ca să mă reabilitez. Am avut un diagnostic şi am vrut să demonstrez că nu este aşa. Vreau să demonstrez ţării că sunt un om sănătos, nu beau, nu fumez, vin curat la şcoală, îmi calc singur, mă spăl la lighean. Nu am lipsit nicio oră de la cursuri, în fiecare seară plecam la ora 10 de la şcoală şi mergeam şi câte 15 km pe jos. Urmează matematica şi biologia, sper să trec cu brio. Dacă trec Bac-ul o să dau şi la facultate”, ne-a spus încrezător Vasile Racoviţă.
Profesorii au numai cuvinte de laudă la adresa sa şi îl admiră pentru exemplul pe care vrea să-l dea.
„Timp de cinci ani, cât a învăţat la noi, la seral, a fost un elev foarte conştiincios. Nu a lipsit de la nicio oră şi chiar dacă rămânea câteodată singur în clasă, el nu pleca ci stătea să vorbească cu profesorul, asta în condiţiile în care făcea naveta. Venea la şcoală cu autobuzul şi pleca la ocazie”, ne-a spus profesorul Remus Paraschiv, directorul Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea”.