Administratorii unui magazin universal de cartier încearcă să țină pasul cu marile centre comerciale internaționale sau locale. Concurența nu se manifestă numai în privința mărfurilor comercializate, a prețurilor și a designului interior. Și exteriorul și parcarea intră la capitolul de marketing și de atragere a clienților. Big Market Focșani, de pe strada Vîlcele nr.58, pe drumul spre Câmpineanca, și-a modernizat, recent, parcarea pentru ca persoanele care le trec pragul să-și facă în liniște cumpărăturile. ”Începând cu luna iunie, BIG Market Focșani vă pune la dispoziție încă 8 locuri de parcare iluminate și monitorizate video, pentru a vă putea face cumpărăturile în liniște. Vă mulțumim pentru încrederea acordată în fiecare zi. Echipa BIG Market Focșani, str Vilcele 58”, se scrie pe pagina de Facebook a magazinului.
FOTO: Facebook Big Market Focșani