Premierul desemnat a făcut anunțul mult așteptat cu privire la nominalizările sale pentru cabinetul cu care vrea să lucreze cel puțin un an. Un cabinet de la care românii așteaptă mult și multe. Însă premisele, la cald, nu par optimiste, mai degrabă rezervate. Componența guvernului, propusă de Dacian Cioloș, este, deocamdată, un amestec de CV-uri frumoase, corecte, profesionale, cu oameni care nu s-au aruncat în vâltoarea politicii până acum dar care au beneficiat de câte un umăr de nădejde, cu oameni care nu au putut depăși, încă, anumite complexe și reflexe ale mentalității FSN (așa cum vorbea Corneliu Coposu în 1990). Sunt mulți oameni activi, cu rezultate profesionale dar și cu unele semne de întrebare.
Vedem, de exemplu, că împărțirea ”tehnocraților” din guvernul Cioloș s-a făcut conform raportului de forțe putere-opoziție din Parlament. Avem ”tehnocrați” PSD-UNPR-ALDE – Vasile Dîncu, Lazăr Comănescu, Marian Costescu, Petre Tobă, Victor Grigorescu, chiar și Achim Irimescu, Ciprian Bucur sau Ana Claudia Moarcăș. Avem și ”tehnocrați” PNL, puțin și MP – Anca Paliu Dragu, Mihnea Motoc, Adrian Curaj, chiar și foștii tărăniști Costin Borc și Marius Bostan. Ceilalți nu par a fi avut, până acum, conexiuni politice. Însă, și la această ”împărțire” tehnocratică observăm că puterea și-a luat partea leului, cu ministerele cele mai importante: Dezvoltare Regională (+vicepremier), Externe, Interne, Energie, Transporturi, Agricultură, , Muncă și Protecție Socială. În schimb, în dreptul opoziției putem trece Economia (+vicepremier), Finanțele, Educația, Apărarea. Dintre ministerele importante ale căror nominalizări par independente se numără Justiția, Mediul, Sănătatea și Fondurile Europene.
Așteptăm jocurile politice din Parlament, acolo unde PSD deține controlul și va acționa după propriile interese. Presiunea străzii s-a estompat și nu se știe ce ar putea-o resuscita. Așa că politicienii își vor relua obiceiurile (cum au făcut, deja, săptămâna trecută). PSD și-a făcut planuri mari duminică seară, la o mare petrecere în Capitală. PNL se împleticește și caută să puncteze dar nu are cu ce. După votarea componenței cabinetului Cioloș urmează primul mare test, atât pentru partide cât și pentru guvern: proiectul de buget pe 2016. Apoi începe anul electoral.
În încheiere, vedem că și Dacian Cioloș ne-a demonstrat că e român (unii îl treceau omul ”agenturilor străine”), prin nominalizarea tânărului doctor Andrei Baciu la potofoliul Sănătății, fără vreo experiență care să-l recomande pentru acest post (în afara colaborării cu tristul penelist Bușoi), și retragerea lui după câteva ore, din motive care nu țin de profesionalism ci de obsesii dâmbovițene. Cred că tânărul Andrei Baciu, școlit și prin Franța, nu s-ar fi făcut, totuși, de râs ca ministru. Din moment ce predecesorul său, Bănicioiu, se remarcase doar ca pupil al lui Dragnea, fără practicarea profesiei de medic, și co-organizator și beneficiar al prestațiilor de miss-uri…