luni, noiembrie 25, 2024
AcasăActualitateFOTO VIDEO Marian Oprișan: era să fac pușcărie pentru crâng

FOTO VIDEO Marian Oprișan: era să fac pușcărie pentru crâng

Președintele Consiliului Județean Vrancea a inaugurat, joi seară, parcul de agrement și recreere Crângul Petrești. Marian Oprișan le-a spus jurnaliștilor că ideea amenajării unui parc de agrement în Crângul Petrești datează de peste 20 de ani, din vremea când prefect al județului Vrancea era Nicolae Giurgea. Oprișan a ținut să precizeze că și-a dorit foarte mult să realizeze acest lucru, chiar dacă s-a întâmplat cu mare întârziere, cu obstacole politice dar și cu spectrul pușcăriei deasupra capului. El a susținut, din nou, că dosarul în care a fost inculpat, denumit, generic, ”Căprioara”, s-ar fi instrumentat la ordin politic. Mai mult, șeful PSD Vrancea a spus că ”era să fac și pușcărie pentru asta”, la momentul tăierii panglicii, în mijlocul oamenilor veniți la inaugurare. Apoi, Oprișan, primarul Focșaniului, primarul comunei Vânători, vicepreședinții Consiliului Județean, consilieri locali și județeni, funcționari publici și ceilalți veniți să viziteze crângul au asistat la un spectacol muzical-artistic. Bicicliștii de toate vârstele au traversat, în premieră, crângul proaspăt amenajat, închis publicului timp de circa doi ani, cât timp au durat lucrările.

Lucrările de amenajare a parcului de agrement Crângul Petrești au costat peste 21 de milioane de lei. Cu acești bani s-au realizat mai multe obiective, conform caietului de sarcini: alei pietonale și piste de biciclete, spații de promenadă și de odihnă, spații pentru grătare, centru de informare, sistem de supraveghere video, drum comunal asfaltat, locuri de parcare, scenă cu tribune ș.a. De acum înainte, Crângul Petrești va fi doar un loc de relaxare și plimbare, fără accesul mașinilor, doar cu biciclete, role, skateboarduri. Președintele Consiliului Județean a mai anunțat că vrea să realizeze și un parc tematic și de distracție în zona Crângului Petrești, cu tiroliană, locuri de joacă și alte posibilități de petrecere a timpului liber.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu