sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdministratiePrimarul Focşaniului anunţă că anul viitor oraşul va avea mai multe baze...

Primarul Focşaniului anunţă că anul viitor oraşul va avea mai multe baze sportive

Prezent la deschiderea turneului de tenis Vrancea Trophy, primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, a precizat că în oraş vor demara anul acesta mai multe investiţii în domeniul sportului. Pe lângă bazinul de înot din Cartierul Sud, dar şi cele două stadioane, Milcovul și Tineretului, preluate pentru reabilitare de Compania Naţională de Investiţii, în Focşani vor fi construite mai multe terenuri de sport.

“În curând vom demara acţiuni de investiţii la Liceul cu Program Sportiv, unde dorim să facem acolo cel puţin trei terenuri de tenis, unul acoperit şi două descoperite. Avem deja toate procedurile începute. Tot în acea bază sportivă a LPS  dorim să facem şi două terenuri multifuncţionale în aer liber pentru baschet, handbal, volei şi minifotbal şi suntem în negocieri avansate cu Federaţia Română de Fotbal, cu domnul preşedinte Răzvan Burleanu, pentru a construi împreună, în colaborare, un teren de fotbal sintetic, la dimensiuni  standard, cu tot ceea ce implică, tribune, vestiar etc”, a anunţat primarul Misăilă.

Acesta le-a spus organizatorilor turneului de tenis că anul viitor, la viitoarea competiţie Vrancea Trophy, este posibil să fie deja într-o fază avansată aceste investiţii. Totodată, edilul a anunţat că Primăria Focşani intenţionează să preia în administrare, de la Ministerul Tineretului şi Sportului,  baza sportivă de la Clubul Unirea, cu sala de atletism, sala de box, terenurile de tenis, considerând că municipalitatea se va implica mai mult în modernizarea lor decât ministerul.  Deocamdată, trecerea în administrare a Sălii Polivalente întârzie, aşteptându-se adoptarea unei hotărâri de guvern.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu