vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateViceprimarul Gabriel Necula își face pensiune agroturistică la Vizantea Livezi

Viceprimarul Gabriel Necula își face pensiune agroturistică la Vizantea Livezi

Gabriel Necula, încă viceprimar al municipiului Focșani până la o decizie definitivă a instanței în procesul său de incompatibilitate cu ANI, vrea să-și construiască o pensiune agroturistică la Vizantea Livezi. Cel mai probabil, pensiunea va fi construită cu fonduri europene, titular de proiect fiind firma SC NEC PROD PRERS SRL, administrată în acte de tatăl său. Deocamdată, titularul a solicitat emiterea acordului de mediu pentru „Construire pensiune agroturistica „HORGEȘTI” și dotari complementare propus a se amplasa în com. Vizantea Livezi – extravilan, jud. Vrancea”.
De altfel, la Vizantea Livezi, firma NEC Prod Prest a concesionat de la Primărie, pentru o perioadă de 49 de ani, o suprafaţă de 59,2 hectare de teren, în fapt o fostă livadă care reprezenta cândva mândria comunei.
Redevenţa pe care primăria locală o va încasa de la firmă este de 272 de lei/an/hectar, ceea ce înseamnă peste 16.000 de lei/an, pe întreaga suprafaţă concesionată.
Concesiunea terenului are legătură cu un proiect cu fonduri europene obţinut de SC Nec Prod Prest prin Grupul Local de Acţiune „Ţara Vrancei”, firma familiei Necula fiind răsplătită cu 50.000 de euro cu scopul de a înfiinţa o plantaţie pomicolă de afin.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu