vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateINVESTIGAŢIE 70 de mii de euro pentru promovarea Focşaniului. Turiştii n-au fost...

INVESTIGAŢIE 70 de mii de euro pentru promovarea Focşaniului. Turiştii n-au fost convinşi

Centrul de Promovare Turistică din Focşani a atras doar 100 de turişti, potrivit Primăriei, de la inaugurarea din luna august. Biroul de Presă al Primăriei susţine că aproximativ 100 de persoane au călcat pragul Centrului care a înghiţit 70 de mii de euro bani europeni, nerambursabili, persoane care s-au interesat, în principal, de locurile unde se mănâncă şi se bea în Focşani.

promovare3 Broşuri de mântuială, website de 11 mii de euro şi încredinţări directe cu dedicaţie

Pentru realizarea proiectului pe bani europeni, Primăria Focşani a făcut numeroase achiziţii directe. Produse în vederea dotării cu elemente de identitate vizuală de 16.150 lei, echipamente informatice de 12.830 lei, dotări specifice de 5.720 lei, produse pentru asigurarea cu programe informatice de 2.900 lei, produse electronice de siguranţă de 6.350 lei, produse în vederea dotării cu echipamente de 4.580 lei. Promovarea Centrului de Promovare (???) a fost încredinţată firmei Media Uno, care editează ziarul din judeţ apropiat de PSD, pentru suma de 2000 de lei. Lista serviciilor acordate prin achiziţii directe pentru Centrul Turistic Focşani continuă cu crearea unui website de 50.000 lei, tipărirea broşurilor turistice, care au fost făcute total neprofesionist, 14.000 lei, servicii organizare evenimente, 15.400 lei, bază de date, 55.000 lei şi aplicaţii telefoane inteligente, 60.000 lei. În total, pentru Centrul Turistic s-au făcut achiziţii directe de aproape 250.000 lei (2,5 miliarde lei vechi).

Website-ul www.focsani-turism.info, de 11 mii de euro, indisponibil pentru ucraineni

Poziţionarea Focşaniului pe Coridorul European E85 şi afluxul de cetăţeni ruşi, moldoveni sau ucraineni aflaţi în tranzit spre Bucureşti sau spre sudul Europei, au stat, probabil, la baza proiectării website-ului www.focsani-turism.info Centrului de Promovare şi în limba ucraineană. Numai că secţiunea nu este disponibilă în această limbă, deci nu-i poate ajuta pe eventualii turişti ucraineni care nu cunosc altă limbă de circulaţie internaţională. Traducerea în limba ucraineană a fost făcută mai târziu, urmând ca site-ul să fie actualizat în perioada următoare”, susţine purtătorul de cuvânt al Primăriei Focşani, Marian Mihu.

Diana Mocanu
Diana Mocanu

Responsabila Centrului nu ne-a dezvăluit ce limbi străine cunoaşte pentru a vorbi cu turiştii străini

Contactată de reporterii noştri, Diana Mocanu, angajata care se ocupă de Centrul de Informare şi Promovare Turistică, detaşată de la Centrul de Comunicare al Primăriei, a fost total lipsită de transparenţă când a fost întrebată de pregătirea care o recomandă pentru îndrumarea potenţialilor turişti străini. Ştiu 2 limbi străine, dar vă spune domnul Mihu (Marian Mihu, purtătorul de cuvânt al Primăriei) ce limbi ştiu. Tot dânsul vă poate spune şi cu ce mă ocup aici”, ne-a declarat Diana Mocanu. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Marian Mihu, ne-a precizat că angajata cunoaşte engleza şi franceza, dar nu e sigur.

Centrul de Promovare nu are angajaţi proprii pentru că nu există posturile în organigramă

Deşi la Centrul de Promovare Turistică Focşani stă cineva la birou, persoana responsabilă a fost detaşată din Primărie pentru a îndruma eventualii turişti, însă nu a putut fi angajată pentru că nu există în organigramă un astfel de post. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Focşani spune că el va fi scos la concurs la jumătatea lunii decembrie.

Primăria spune că 100 de turişti ar fi călcat pragul Centrului, deşi realitatea este alta

De la inaugurarea Centrului, care a avut loc în preajma Festivalului Bachus, adică în urmă cu aproape 3 luni, Primăria se laudă că aproximativ 100 de turişti au pus întrebări despre Focşani la Centrul de Promovare. În realitate, însă, efervescenţa de turişti nu există, uşa centrului e mai mult închisă şi eventualii turişti nu pot obţine informaţii, hărţi sau broşuri decât dacă stau la pândă să se deschidă Centrul. În orice caz, după 5 seara, în instituţie nu mai e nici ţipenie de om. Acest Centru mai trebuie promovat, nu putem spune acum că ne-am confruntat cu un aflux de turişti, dar sperăm să se întâmple acest lucru”, ne-a mai spus purtătorul de cuvânt al Primăriei, Marian Mihu.

 

 


ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Acest centru nu are niciun sens. Focsaniul nu este statiune balneoclimaterica sa-ti spuna centrul turistic unde e izvorul x sau cascada y ci este un oras cenusiu si anost ca multe altele in Romania. Singura ratiune de a exista este de a mai subtiliza niste bani din bugetul local.

Comentariile sunt închise.



- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu