duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietatePoliția trimite ilustrate infractorilor periculoși care se ascund

Poliția trimite ilustrate infractorilor periculoși care se ascund

Polițiile din toată Europa trimit ilustrate de vară infractorilor periculoși, care se sustrag de la cercetări sau de la executarea pedepselor.

,,Noi nu le știm adresa la care îi putem găsi. Ne ajutați voi să le-o aflăm?” Acesta este apelul autorităților de aplicare a legii din toată Europa, în cadrul campaniei EU MOST WANTED, inițiate de EUROPOL.

În timp ce majoritatea oamenilor se bucură de o bine-meritată vacanță de vară, infractorii nu și-au luat liber. Destinațiile de vacanță s-au dovedit a fi locuri ideale pentru cei care fug de autorități. Este posibil să-și fi ales chiar aceeași destinație ca și tine.

Din acest motiv, este foarte important să ne oferi informații, pentru a ne ajuta să prindem măcar câțiva dintre cei mai căutați infractori căutați de noi.

Autoritățile de aplicare a legii din toată Europa au format echipe ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams), cu sprijinul EUROPOL și vă solicită ajutorul pentru a identifica locațiile celor mai căutați infractori, pentru a-i trage la răspundere pentru faptele comise.

Aceste ilustrate vor putea fi găsite aici  www.eumostwanted.eu/summercampaign<http://www.eumostwanted.eu/summercampaign> și conțin date despre cei mai căutați infractori din Europa, cei care au comis infracțiuni foarte grave, pe teritoriul a 21 de state europene.

Este posibil ca aceștia să se ascundă în alte țări decât în cele în care au comis infracțiuni, iar membrii ENFAST desfășoară activități pentru depistarea lor.

Prin share-uirea acestor ilustrate și prin obținerea de informații, ne puteți ajuta poate cu o ultimă piesă a unui puzzle, care să conducă la tragerea acestora la răspundere.

Cu cât aceste ilustrate sunt mai share-uite, cu atât cresc șansele ca aceștia să fie localizați.

36 dintre cei mai căutați infractori din Uniunea Europeană au fost deja arestați în cadrul campaniei EU MOST WANTED.

Această modalitate de a obține informații s-a dovedit a fi foarte eficientă. Încă de la lansarea www.eumostwanted.eu, la începutul anului 2016, site-ul a fost vizitat de peste 2.5 milioane de persoane.

36 dintre cei mai căutați infractori au fost deja depistați și trași la răspundere, dintre care cel puțin 10 au fost prinși ca urmare directă a informațiilor primite de la cetățeni, pe platforma EU Most Wanted. 4 dintre cei căutați s-au predat singuri, după ce au apărut în acea listă.

Europe’s Most Wanted a fost lansat la inițiativa comunității ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams), cu suportul EUROPOL.

Toți membrii echipelor ENFAST sunt specializați în urmărirea infractorilor care se sustrag de la cercetări sau condamnări pentru infracțiuni grave și care au emise pe numele lor mandate europene de arestare. Majoritatea infractorilor sunt condamnați pentru omoruri, fraude sau alte infracțiuni grave sau sunt traficanți de droguri.

Pe lista celor mai căutați infractori ai Europei figurează, în acest moment, doi bărbați urmăriți de autoritățile române, respectiv Clapon Gheorghe, de 49 de ani, condamnat la 9 ani și 5 luni de închisoare pentru infracțiuni de înşelăciune, uz de fals şi spălare de bani și Silvestru Ionel, poreclit Gigel Vlădilă, de 50 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

https://www.politiaromana.ro/ro/most-wanted/clapon-gheorghe

https://eumostwanted.eu/ro#/ro/clapon-gheorghe

https://www.politiaromana.ro/ro/most-wanted/silvestru-ionel1479116548

https://eumostwanted.eu/ro#/ro/silvestru-ionel


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu