joi, noiembrie 28, 2024
AcasăActualitateConsiliera renegată de PNL s-a așezat alături de coaliția PSD-ALDE-UNPR

Consiliera renegată de PNL s-a așezat alături de coaliția PSD-ALDE-UNPR

Ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Local Focșani a confirmat poziționarea fățișă a consilierei Irina Anca Maria-Panaite, aleasă pe lista PNL, de partea coaliției majoritare PSD-ALDE-UNPR. După ce, luna trecută, a votat altfel decât colegii din PNL la 4 proiecte de hotărâre, Biroul Politic Municipal al PNL Focșani a propus excluderea consilierei din partid. Implicit, aceasta urmează să-și piardă mandatul de consilier local, chiar dacă va apela la proceduri și chichițe administrative și juridice, cu sprijinul PSD. Prin urmare, înainte de începerea ședinței de astăzi, Irina Anca Maria-Panaite a stat de vorbă într-un mod familiar cu membrii coaliției majoritare, fiind foarte volubilă, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Apoi și-a schimbat locul din sala de ședințe, părăsind scaunul din mijlocul grupului PNL și alăturându-se consilierului Costel Bîrsan – UNPR, acolo unde stă, de obicei, și viceprimarul Marius Iorga (UNPR). Cum era de așteptat, ex-liberala a votat toate proiectele propuse de primarul Cristi Misăilă, cot la cot cu membrii coaliției majoritare. Votul ei a fost decisiv doar la proiectul care necesita două treimi, cel privind transferul unor terenuri și clădiri din administrarea Colegiului Tehnic ”Edmond Nicolau” în administrarea Liceului cu Program Sportiv.
Consilierii PNL au afirmat în timpul ședinței că au depus adrese oficiale la Instituția Prefectului, la Primăria și Consiliul Local Focșani, prin care informează că Irina Anca Maria-Panaite nu mai este membru PNL și, în consecință, trebuie să-i înceteze mandatul de consilier local și să fie înlocuită de supleantul de pe lista de candidați PNL. Irina Anca Maria-Panaite nu s-a remarcat cu nimic până acum, în calitate de consilier local. Ea a fost aleasă anul trecut în această funcție, fiind impusă pe un loc eligibil, spre nemulțumirea multor membri PNL. ”Argumentele” care au stat la baza plasării pe un loc eligibil pe lista de candidați PNL au fost, se pare, relațiile de familie: este fiica preotului Panaite din Focșani și soția preotului paroh din comuna Milcovul (acesta a fost prezent astăzi, în sala de ședințe a Consiliului Local Focșani) și, totodată, apropiată a familiei deputatului PNL Ion Ștefan. Până anul trecut, ea nu-și manifestase veleități politice sau administrative, intrarea în CL Focșani (îndeosebi pe lista PNL) fiind surprinzătoare pentru toți cei care o cunoșteau.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu