luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneFOTO Inițiere în arta fotografică, prin joc și drumeții

FOTO Inițiere în arta fotografică, prin joc și drumeții

Liceeni din județul Vrancea au avut ocazia să se inițieze în arta fotografică, prin intermediul unui proiect organizat și finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret. Derulat în perioada 18–31 iulie 2017 și găzduit de Centrul de Agrement Gălăciuc, proiectul de tineret ”Fotografie, sport și drumeție“ a reunit 80 de tineri, care au învățat cum să pună în valoare obiective culturale, turistice, istorice, diferite evenimente sportive dar și înfățișări. De asemenea, tinerii au avut oportunitatea de a-și consolida și exersa abilitățile în cadrul diferitelor activități pe care le-am organizat în cadrul acestui proiect.

 Acest proiect s-a derulat în parteneriat cu Asociația “RENATO” iar scopul proiectului a fost implicarea tinerilor în trei domenii strategice: arta fotografiei, turism și activități de sport. Fiecare participant a realizat o serie de fotografii, urmând o tematică:

–          fotografie de mediu,

–          fotografie obiective culturale,

–          fotografie obiective turistice,

–          forografie obiective istorice,

–          fotografii instituții,

–          fotografii regnul animal și păsări,

–          fotografii domeniul botanic,

–          fotografii chipuri umane,

–          selfie.

     Aceste fotografii au fost organizate într-o expoziție comună la Centrul de Agrement Gălăciuc și apoi la Centrul de Tineret Focșani. Gruparea fotografiilor pe diferite domenii de interes i-a ajutat pe tinerii fotografi să observe câteva domenii de specialitate și de interes social, pentru cultura și educația lor, îmbogățindu-și, astfel, imaginea cu privire la elementele instituționale și culturale ale comunității lor. Într-o perioadă când fotografia este un domeniu intens exploatat de către tineri, este util ca aceștia să învețe faptul că, în afară de exprimarea unor sentimente sau a unor stări, așa cum se vrea în ședințele de selfie, imaginea vorbește de la sine, ajutându-i pe tineri să-și lărgească orizontul de cunoaștere din multe domenii.

 Zilnic s-au organizat drumeții în împrejurimile Centrului de Agrement, pentru ca tinerii să beneficieze de peisaje montane deosebite, unele adevărate rarități geologice, unde s-au bucurat de peisajele mirifice, de fructele de pădure, de multitudinea de flori și plante medicinale, imortalizând toate aceste comori ale naturii, fotografiile fiind expuse ulterior în expoziții. Drumețiile, activitățile sportive desfășurate în aer liber și pe terenul de sport al taberei și discuțiile cu privire la beneficiile mișcării și ale activității sportive au contribuit la educarea tinerilor pentru adoptarea unui stil de viață sănătos.    Ne bucurăm că ideea acestui proiect a fost întâmpinată cu entuziasm de către participanți. Tinerii își fac poze cu orice ocazie, în orice ipostaze, și totuși ei au descoperit că evenimentele, obiectele, figurile cele mai banale pot fi puse în valoare prin ochiul foarte agil al unui adolescent care a învățat să descopere frumusețea dincolo de banalitate. Au învățat să își descopere potențialul maxim și au format o echipă frumoasă, au învățat să transforme în valoare aspecte banale care până acum scăpau neobservate, au învățat să privească atent tot ce îi înconjoară și au învățat să spună povești în imagini. (comunicat DJST Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu