luni, noiembrie 25, 2024
AcasăActualitateDouă cazuri de West Nile în Vrancea. Șase decese la nivel național

Două cazuri de West Nile în Vrancea. Șase decese la nivel național

Conform datelor furnizate Ministerului Sănătății de către Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, în sezonul 2017 (09.05.2017 — 30.08.2017) au fost confirmate 16 cazuri de meningite/meningo-encefalite cu virus West Nile, dintre care 6 au decedat (București — 3, Buzău — 1, Brăila — 1, Olt — 1). Ministerul Sănătății subliniază că toate aceste cazuri, depistate și înregistrate în România, sunt cazuri sporadice și în momentul de față nu comportă riscul unei epidemii de amploare. De asemenea, recomandă autorităților locale să ia măsuri de dezinsecție în localități, cât mai curând posibil, pentru a preveni răspândirea. Pe județe, situația infecțiilor cu virusul West Nile este următoarea: București — 3 cazuri, Buzău — 1 caz, Brăila — 1 caz, Constanța — 1 caz, Galați — 1 caz, Giurgiu — 2 cazuri, Ialomița — 1 caz, Ilfov — 2 cazuri, Olt — 1 caz, Sibiu — 1 caz, Vrancea — 2 cazuri.

80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă în cazul în care identificați semnele și simptomele de mai jos, specialiștii Ministerului Sănătății vă recomandă să vă prezentați de urgență la cel mai apropiat cabinet medical: febră ridicată, durere de cap intensă.

În cazurile severe, apar și simptome neurologice: rigiditate a gâtului, vărsături, erupții cutanate pe piept, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică, slăbiciune musculară.

Ministerul Sănătății recomandă următoarele măsuri de protecție:
– să evitați expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;

– să evitați zonele cu multă vegetație și umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc)

– să utilizați substanțe chimice repelente de țânțari;

– să împiedicați pătrunderea țânțarilor în casă (plase de protecție etc);

– să asigurați desecarea băltirilor de apă din jurul gospodăriilor;

– să îndepărtați recipientele de apă stătută și gunoiul menajer. (sursa: Ministerul Sănătății)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu