sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateȘi polițiștii au încheiat sezonul pe litoral

Și polițiștii au încheiat sezonul pe litoral

În aceste sezon estival, poliţiştii au fost prezenți pe Litoral atât pentru a acționa direct pentru siguranța turiștilor, cât și pentru desfășurarea de activități de informare și prevenire. Astfel, turiștii care s-au aflat în stațiunile de la malul mării au putut discuta cu polițiștii despre cele mai bune metode de prevenire a furturilor de pe plajă, din camerele de hotel, din autoturisme, prevenirea disparițiilor de copii și a implicării în jocuri ilegale de noroc.

Pe lângă activitățile desfășurate cu turiști, polițiștii au instruit administratorii și personalului hotelurilor pentru adoptarea unor măsuri de siguranță necesare prevenirii furturilor din camerele de hotel și din autoturisme. Pe parcursul evenimentelor artistice care au avut loc pe Litoral, polițiștii au fost prezenți în mijlocul oamenilor pentru a le oferi informații utile cu privire la adoptarea unor măsuri minime de siguranță pentru prevenirea violențelor, a furturilor din buzunare, din autoturisme și a accidentelor rutiere ce au drept cauză conducerea sub influența alcoolului.

Poliţiştii, împreună cu voluntari de la Crucea Roşie şi reprezentanţi Radio Vacanţa, au distribuit peste 10.000 de brăţări pe plaja familiilor cu copii aflați în vacanţă la mare, în cadrul campaniei „Brăţara de vacanţă”. Brăţara a fost destinată familiilor care ajung în vacanţă în staţiunile de pe Litoral şi grupurilor de copii veniţi în tabără sau cantonament alături de profesori, antrenori sau educatori. Beneficiari direcţi au fost copiii cu vârsta până în 7 ani, iar brăţările de vacanţă i-au ajutat să ajungă mai repede înapoi la părinţi, în cazul în care s-au rătăcit.

În această perioadă, poliţiştii împreună cu reprezentanţii altor organizații cu atribuții în domeniu, au desfășurat activităţi informativ-preventive în cadrul Proiectelor „Vara în siguranţă – Tu contezi cel mai mult!” și „Vacanţă în siguranţă – fără droguri!” în centre de plasament din Constanţa. Activităţile au avut drept scop creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a preadolescenţilor, adolescenţilor şi tinerilor cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, alcool şi alte droguri, precum şi prevenirea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor, dispariţiilor acestora și a accidentelor în rândul pietonilor. De asemenea, în cadrul campaniei ,,Siguranța ta, prioritatea noastră!”, polițiștii, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale, studenți ai Universității Ovidius și voluntari de la Crucea Roșie, au distribuit peste 30.000 de afișe și pliante și au oferit recomandări cu privire la cele mai bune metode de prevenire a faptelor ilicite. (comunicat IGPR)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu