Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliția Română a efectuat 65 de percheziții pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată. În urma acestor activități, au fost ridicate și indisponibilizate droguri, bani proveniți din activitatea infracțională, echipamente I.T. și alte bunuri folosite sau provenite din activitatea infracțională.
În perioada 17 — 30 august a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au efectuat 36 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale specializate în trafic de persoane, trafic și consum ilicit de droguri, criminalitate informatică și spălare de bani. În cadrul acestor acțiuni, au fost efectuate 65 de percheziții domiciliare, fiind derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 126 de persoane, dintre care 28 au fost reținute sau arestate, iar 10 au fost plasate sub control judiciar.
Au fost confiscate ori au fost instituite măsuri asigurătorii asupra a 27.575 de lei, 15.480 de euro, un autoturism, 7 HDD, 2 unități centrale, 8 laptopuri, 2 tablete, 5 cartele SIM, 43 de telefoane mobile, 17 medii de stocare, 90 de litri de motorină, 50 de litri de alcool etilic, o armă albă, 305 USD și 50 de euro falși. De asemenea, au fost ridicate 1,2 grame MDMA, 37 de comprimate ecstasy, 7 grame de heroină, 447,9 grame de cocaină, 50 de comprimate, 240 de grame de cannabis, 83 de plante de cannabis, 0,5 grame de rezină de cannabis, 3 grame de masă vegetală, 1.020 de grame de substanțe cu efect psihoactiv, 234 de doze cu substanțe cu efect psihoactiv, o țigară cu substanță vegetală, 2 plicuri cu o substanță vegetală verde, 10 grame de etnobotanice, 16 plicuri autosigilante, 378 de seringi, 4 cântare electronice, 7 grindere.
La acțiunile desfășurate au participat 221 de polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale și teritoriale ale Poliției Române, cooperându-se și cu alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Activitățile desfășurate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T. (comunicat IGPR)