duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateS-a dat undă verde la vânarea de lupi și urși

S-a dat undă verde la vânarea de lupi și urși

În Monitorul Oficial al României s-a publicat Ordinul Ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, privind recoltarea unui număr însemnat de carnivore mari – urși, lupi – în următoarea perioadă. Ordinul nr. 1169/2017 pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urs și lup, în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante a intrat în vigoare pe data de 4 septembrie a.c. și prevede următoarele:

Art. 1. –

 (1) Prezentul ordin reglementează condițiile de implementare a derogărilor de la statutul de specii strict protejate, stabilit prin legislația națională de mediu în vigoare, pentru speciile lup și urs, cu condiția să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor speciilor menționate într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural, numai în următoarele situații:

a) pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice și pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri;

b) în interesul sănătății și securității publice.

(2) Măsurile reglementate în vederea soluționării situațiilor prevăzute la alin. (1) vizează capturarea, deținerea și transportul în scopul relocării a exemplarelor de urs sau lup, precum și recoltarea acestora în oricare din stadiile ciclului lor biologic.

Art. 2. –

(1) În vederea atingerii obiectivelor stabilite la art. 1 alin. (1) se aprobă numărul maxim de derogări aplicabile la nivel național în cazul speciilor urs și lup, după cum urmează:

a) urs (Ursus arctos) – 140 de exemplare;

b) lup (Canis lupus) – 97 de exemplare.

(2) Exemplarele din speciile urs și lup prevăzute la alin. (1) rămân la dispoziția autorității publice centrale pentru protecția mediului, pentru situațiile prevăzute la art. 1

Art. 3. –

(1) Exemplarele din speciile urs și lup prevăzute la art. 2 pot fi recoltate prin metoda „la pândă” sau pot fi capturate în vederea relocării.

(2) Capturarea, relocarea sau recoltarea exemplarelor din speciile urs și lup în condițiile alin. (1) se poate realiza numai cu acordul autorității publice centrale pentru protecția mediului, prin Direcția biodiversitate, în baza următoarelor documente:

a) punctul de vedere al unei comisii constituite din reprezentanți ai agențiilor teritoriale pentru protecția mediului și al comisariatelor județene ale Gărzii Naționale de Mediu, desemnați prin decizie a conducătorului structurii teritoriale, respectiv prin decizia comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, la propunerea comisarilor șefi;

b) procese-verbale întocmite conform Hotărârii Guvernului nr. 1.679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor și/sau alte documente justificative relevante, după caz;

c) avizul administratorului/custodelui ariei naturale protejate, după caz.

(3) Exemplarele capturate/recoltate în aceste condiții se deduc din numărul total de exemplare prevăzut la art. 2.

(4) Capturarea, relocarea sau recoltarea exemplarelor din speciile urs și lup în condițiile alin. (2) se realizează în prezența personalului tehnic de specialitate, după ce au fost monitorizate și identificate.

Art. 4. –

(1) Gestionarii fondurilor cinegetice care au recoltat sau capturat un exemplar în baza derogării stabilite prin prezentul ordin au obligația să transmită autorității publice teritoriale pentru protecția mediului de pe raza administrativ- teritorială unde s-a desfășurat acțiunea de recoltare/capturare un raport cu privire la acțiunea derulată, în termen de 30 de zile de la data recoltării sau capturării. Modelul raportului este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Raportul prevăzut la alin. (1) trebuie însoțit de documente justificative, în conformitate cu motivul derogării.

(3) Gestionarii fondurilor cinegetice care au recoltat un exemplar în baza derogării stabilite prin prezentul ordin au obligația să recolteze probe biologice pentru analize genetice de la exemplarele recoltate și să le transmită autorității științifice CITES – Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” – Stațiunea Brașov.

(4) Autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului răspunde de respectarea procedurilor aplicate în fiecare caz în parte și va transmite Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, în maximum 45 de zile de la data aplicării derogării, un raport referitor la rezultatele acesteia, în baza datelor prevăzute la alin. (1).


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu