sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateMinisterul Sănătății vrea mai multe locuri la Rezidențiat

Ministerul Sănătății vrea mai multe locuri la Rezidențiat

Prof. dr. Florian BODOG, ministrul Sănătății a discutat astăzi, 7 septembrie 2017, împreună cu reprezentanții universităților de medicină și farmacie, calendarul de desfăşurare a concursului de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Anul acesta, concursul va fi organizat duminică, 19 noiembrie 2017 și, la fel ca în anii trecuți, acesta se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Conform calendarului acțiunilor necesare pentru organizarea concursului, în a doua decadă a lunii octombrie a.c., Ministerul Sănătății va publica pe site-ul oficial www.rezidențiat.ro, toate amănuntele privind numărul locurilor şi posturilor, metodologia și condițiile de participare. Tot în această perioadă s-a prevăzut demararea înscrierilor candidaților la concurs.
În premieră, Ministerul Sănătății va solicita Guvernului României majorarea cifrei de școlarizare pe baza necesităților existente în unitățile sanitare din teritoriu, dar și capacitatea de pregătire disponibilă din universitățile de medicină și farmacie. “Anul acesta vrem să pregătim mai mulți specialiști pentru că, realitatea din sistem, ne arată că este nevoie de medici specialiști tineri în spitale. Voi propune primului ministru suplimentarea locurilor la Rezidențiat, pe baza solicitărilor realizate de universități și studenți, dar și în baza experienței din ultimii ani”, a declarat ministrul BODOG.

Mai mult, începând de anul viitor, Ministerul Sănătății intenționează regândirea și modificarea, în profunzime, a politicilor de pregătire prin Rezidențiat. “Am propus astăzi rectorilor ca, de anul viitor, să descentralizăm total Rezidențiatul, astfel încât fiecare instituție de învățământ superior medical publică să poată organiza concursul de Rezidențiat, pe baza numărului de locuri repartizate de minister și a metodologiei de concurs care probabil va rămâne elaborată la nivel central. De asemenea, vrem să începem să pregătim tineri în spitale județene, motiv pentru care vom aronda centrelor universitare mai multe spitale județene unde se vor face stagii de pregătire a rezidenților la diferite nivele. Tinerii trebuie să vadă și să se confrunte cu realitățile unităților medicale și, sperăm că, după 3-4 ani petrecuți într-o astfel de unitate vor fi determinați să rămână să lucreze acolo” a declarat ministrul Florian BODOG.

Ministrul Sănătății a declarat că sistemul de pregătire a tinerilor specialiști ar trebui să se îndrepte în viitor către o autonomie universitară, în sensul în care și metodologia și subiectele de concurs să fie stabilite la nivel de centru universitar. Ministerul Sănătății va decide asupra acestor modificări, numai după consultarea în permanență a reprezentanților universităților de medicină și farmacie, a instituțiilor de învățământ de profil, a colegiilor profesionale și a organizațiilor studenților mediciniști. (comunicat Ministerul Sănătății)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu