marți, noiembrie 26, 2024
AcasăPoliticaPNL rămâne fără cu un consilier local în minus mai mult timp

PNL rămâne fără cu un consilier local în minus mai mult timp

PNL a exclus-o din partid pe Irina Anca Panaite-Maria, membru al Consiliului Local Focșani, după ce aceasta a votat alături de PSD. Decizia a fost aprobată și în Biroul Politic Județean iar conducerea PNL Vrancea a trimis o adresă către Instituția Prefectului, pentru a se constata pierderea mandatului și vacantarea postului. Însă, deși a trecut aproape o lună de la trimiterea adresei, PNL Vrancea nu a primit niciun răspuns, nici de la Instituția Prefectului nici de la Primăria Focșani. Este posibil ca fosta penelistă să conteste decizia de excludere atât la Comisia Națională de Litigii a PNL cât și în instanță. În consecință, va mai dura până când aceasta va părăsi postul de consilier local. Cu votul Irinei Panaite-Maria, PSD reușește, de cele mai multe ori, să aibă majoritatea de două treimi în Consiliul Local Focșani. Doar la unele proiecte de hotărâre, consilierul Costel Bîrsan (UNPR) mai are păreri diferite față de majoritatea PSD-ALDE-UNPR-independent și votează altfel decât consilierii puterii. ”Așteptăm decizia Prefecturii, altceva nu avem de făcut. Este surprinzătoare atitudinea sfidătoare a fostei noastre colege de partid, care votează toate proiectele alături de PSD”, a declarat președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma. 
Irina Anca Panaite-Maria a fost aleasă consilier local pe lista de candidați cu care PNL Focșani s-a prezentat la alegerile locale de anul trecut. Deși nu avusese activitate politică până atunci și nu era cunoscută în partid, ea a fost impusă pe un loc eligibil, spre nemulțumirea majorității membrilor PNL. Se pare că relațiile apropiate cu Ion Ștefan, fost candidat la Primăria Focșani și actual deputat PNL, au stat la baza primirii unui loc eligibil pe lista de candidați. Chiar Irina Anca Panaite-Maria a recunoscut că nu prea avea ce să caute pe acea listă, dar familia din care face parte ar fi cântărit greu în gestul politic: este fiica preotului Panaite de la Biserica Săpunari din Focșani și soția preotului din Parohia Milcovul, localitatea natală a deputatului Ion Ștefan. 
Acum se așteaptă mișcarea prefectului Sorin Hornea, care ar trebui să emită ordinul administrativ de încetare a mandatului consilierei respective. Apoi, în prima ședință ordinară, conform legii, Consiliul Local Focșani ia act, declară locul vacant și validează supleantul de pe lista de candidați, la solicitarea PNL. În conformitate cu art. 9, alin. 2, lit. h1 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, actualizată, calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales. Potrivit art. 12, alin. 3 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, actualizată, în situaţiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia, consiliul local adoptă în prima şedinţă ordinară, la propunerea primarului, o hotărâre prin care se ia act de situaţia apărută şi se declară vacant locul consilierului în cauză. La Focșani mai sunt, însă, de luat în calcul interesele PSD și modul în care vor acționa secretarul municipiului, Eduard Corhană, și primarul Cristi Misăilă. Cu explicații și chichițe procedurale se poate amâna mai multe luni scoaterea ex-consilierei PNL din Consiliul Local Focșani. 

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu