sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPoliticaMediul de afaceri sprijină propunerea deputatului Ion Ștefan, de acordare a celui...

Mediul de afaceri sprijină propunerea deputatului Ion Ștefan, de acordare a celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu angajaților din mediul privat

Reprezentanții mediului de afaceri din Vrancea salută propunerea legislativă a PNL prin care angajații din companiile private profitabile pot fi recompensați pentru munca lor cu al 13-lea salariu, de sărbătorile de iarnă, și cu al 14-lea salariu, înainte de concediul estival. Propunerea legislativă a fost inițiată de Ion Ștefan, deputat PNL de Vrancea, și a fost depusă la Camera Deputaților, urmând a intra în dezbatere parlamentară. Potrivit inițiativei, companiile private profitabile vor avea posibilitatea să utilizeze 20% din impozitul pe profit datorat statului pentru a-și recompensa angajații care au generat plus valoare societăților comerciale.

Deputatul Ștefan: al 13-lea și al 14-lea salariu se dau în Occident

În cadrul unei emisiuni televizate, deputatul Ion Ștefan a precizat că proiectul ar urma să estompeze din inechitățile dintre domeniul bugetar și cel privat și ar alinia România la normalitatea europeană, acolo unde companii din țări ca Germania, Spania, Italia sau Austria oferă demult aceste drepturi salariale. ”PNL a inițiat și înregistrat la Camera Deputaților un proiect de lege prin care dă posibilitatea societăților comerciale private să poată acorda salariaților, celor care aduc profit, al 13-lea și al 14-lea salariu, care pot fi deduse integral din impozitul pe profit datorat statului. Este nevoie de o aliniere la normalitatea europeană! Așa cum își recompensează salariații societățile comerciale pe profit din Germania, Italia, Spania, Austria, așa trebuie să se întâmple și în România”, a spus Ion Ștefan.

Deputatul Ion Ștefan a arătat, folosind date oficiale, că, în 2016, în Vrancea, antreprenorii au plătit statului un impozit pe profit de 220 milioane lei. Potrivit algoritmului, 20% din acest impozit, adică 40 milioane lei, ar fi putut fi folosite pentru mecenat și susținere ONG-uri. Cifrele arată că doar 1,5 milioane lei au fost distribuite către ONG-uri, ceea ce arată că această propunere de acordare a celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu este sustenabilă.

”Salut o asemenea inițiativă”, a declarant patronul Metale Internațional

Vis-à-vis de această propunere legislativă a reacționat pozitiv și mediul de afaceri din Vrancea, prin vocea lui Valentin Resmeriță, directorul Metale Internațional, una dintre cele mai profitabile societăți comerciale din județ, care are peste 180 de angajați. Resmeriță a spus că prin acordarea acestor două salarii în plus, angajații din mediul privat ar mai pierde din frustrările acumulate în urma creșterilor salariale acordate în mediul bugetar, care au creat discrepanțe salariale majore. ”În sfârșit se gândește cineva și la salariații din mediul privat. De un an, acești salariați, care reprezintă 75% din salariații din întreaga țară, aud numai despre beneficii primite de salariații din mediul bugetar. Se vede că vine un om în politică din mediul privat, care a făcut ceva la viața lui, a construit ceva și a dat impozite la stat. Nu poate fi decât o inițiativă binevenită pentru tot mediul privat. Cu această ocazie se elimină din frustrările salariaților din mediul privat, pe care ei și familiile lor le tot acumulează de un an, de când ei sunt salariați de mâna a doua, așa cum percep ei că politicienii îi tratează. Legea e binevenită dacă nu va fi mutilată de politicienii noștri prin Parlament. Va fi o realizare extraordinară dacă va fi adoptată în forma în care 20% din impozitul pe profit să meargă către salariații din companiile private. Salut o asemenea inițiativă”, a declarat, în cadrul emsiunii TV, Valentin Resmeriță de la Metale Internațional. (Advertorial)

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu