Cabinetul Cioloș pregătește un pachet legislativ care să acopere domenii importante, precum salarizarea unică și reforma administrației. Șeful guvernului este de părere că majorarea salariilor trebuie făcută în funcție de performanțe și nu prin creșteri uniforme, așa cum s-a întâmplat până acum, inclusiv cu legea votată de curând în Parlament cu privire la majorarea salariilor bugetarilor cu un procent de 10%.
„Numai aşa am putea avea o coerenţă şi o credibilitate în procesul de reformă a administraţiei, pentru că un astfel de proces de reformă de administraţie trebuie să aibă nu numai susţinere politică-şi eu sper să avem după discuţiile pe care le-am avut cu partidele în perioada în care am avut consultările pentru votul în Parlament – dar trebuie să avem şi încrederea adminsitraţiei, cel puţin al acelei părţi din administraţie care vrea o predictibilitate de carieră şi care vrea să facă performanţă rămânând să lucreze în administraţie”, a precizat Dacian Cioloş.
Premierul susține că măsura privind majorarea cu 10% a tuturor salariilor din sistemul bugetar nu rezolvă problema eficienţei administraţiei şi, personal, ar fi dorit o majorarea diferenţiată pe criterii de performanţă, însă nu a dorit să intre într-o dispută cu Parlamentul.