Demis din funcție de două ori în aproape trei ani de conducere a celui mai mare Spital din Vrancea, Constantin Mîndrilă, care este în prezent director interimar mai vrea să-și încerce șansele și a treia oară în postul de director.
El este singurul înscris la concursul care va avea loc la începutul lunii octombrie, astfel că a achitat taxa de concurs, care este de 800 de lei. Ultima sa contraperformanță vine din luna iunie, când ministrul Sănătății l-a demis pentru că a obţinut calificativul „nesatisfăcător” pentru activitatea desfăşurată anul trecut.
„Contractul de management încetează înainte de termen pentru managerii spitalelor publice care au obţinut calificativul Nesatisfăcător”, spune legea.
Mai exact, acesta nu și-a respectat contractul de management, acumulând foarte multe datorii.
La vremea respectivă, pentru rezultatele proaste de la evaluare, Constantin Mîndrilă a dat vina pe funcţionari din spital, care i-ar fi trimis date greşite informatice. Statutul de membru PSD l-a ajutat însă să-și păstreze funcția, ca interimar, deși DNA a confirmat oficial că are în lucru un dosar care-l vizează pe manager.
Constantin Mîndrilă a mai fost demis odată şi în noiembrie 2013, de fostul ministru liberal Eugen Nicolăescu, pe motiv de arierate. Ca şi acum, după demitere, Mîndrilă a fost numit interimar apoi în ianuarie 2014 a mers la concurs, unde a candidat de unul singur.
Mîndrilă a fost numit în noiembrie 2012 director al celui mai mare spital din Vrancea, în urma unui concurs cu final aşteptat.
Constantin Mîndrilă s-a făcut remarcat în anul 2005, pe vremea când era secretar general al Prefecturii. În timpul inundațiilor, când oamenii erau sub ape şi nu aveau ce mânca, Mândrilă, care răspundea de împărțirea ajutoarelor pentru sinistrați, a furat conserve. Oamenii legii au găsit la percheziție, în podul apartamentului său, 150 de cutii de conserve ştanţate cu menţiunea „rezerva de stat”.
El a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi cercetat în stare de libertate. Instanţa de judecată l-a găsit vinovat, condamnându-l la trei luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani şi trei luni.
De altfel, în anunțul de concurs una dintre condiții este ca cel înscris în competiție să nu fie condamnat penal sau se se afle în curs de urmărire penală. Rămâne astfel de văzut ce se va stabili pe data de 22 septembrie, când vor fi afișate rezultatele verificării dosarelor de înscriere.