Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna septembrie 2017, TVA în valoare de 1005,56 milioane de lei. Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 23.07.2017, cu excepţia deconturilor aferente operaţiunilor de import, care au fost soluţionate până la data selecției. Astfel, deconturile cu compensare şi restituire se ridică la 824,74 mil. de lei, din care 30,85 mil. de lei se compensează şi 793,89 mil. de lei se restituie. De asemenea, deconturile cu compensare integrală sunt în cuantum de 130,09 mil. de lei. Deconturile cu compensare parțială totalizează 50,73 mil de lei, iar în cazul compensărilor totale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare.
Pentru sumele de restituit, care totalizează 793,89 mil. lei, plata efectivă a fost programată în două tranșe: Tranșa I – 334,59 mil. de lei și Tranșa II – 459,30 mil. de lei. (Serviciul Comunicare al ANAF)