sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneIGPR: aproape 17 tone de melci de Marea Neagră confiscate în 3...

IGPR: aproape 17 tone de melci de Marea Neagră confiscate în 3 zile

În perioada 13 – 15 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării” au acționat în Delta Dunării și pe Marea Neagră pentru protejarea fondului piscicol și prevenirea braconajului. În urma acțiunilor desfășurate, echipele de control au constatat 4 infracțiuni prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, fapte pentru comiterea cărora sunt cercetate 12 persoane și au aplicat 6 sancțiuni contravenționale. De asemenea, au indisponibilizat și confiscat 16.850 kg de rapane, 202,6 kg de pește, 3 beam-trawl (unealtă de pescuit marin), o setcă din plasă tip monofilament în lungime de 40 m, 26 de setci din plasă de fir textilîn lungime de1040 m, 3 vintire de baltă și 3 nave de pescuit comercial maritim. La acțiune au participat reprezentanți ai Asociației Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Într-unul dintre cazuri, la data de 14 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării”au depistat patru persoane, din Constanța, în timp ce se aflau la bordul unei nave de pescuit comercial și desfășurau activitate de pescuit comercial pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, fără a fi autorizați în acest sens. În momentul constatării, la bordul navei de pescuit comercial a fost descoperită cantitatea de 4.750 kg de rapane ce au fost ridicate în vederea confiscării și predate spre valorificare. Nava și unealta de pescuit au fost indisponibilizate, asupra acestora urmând a se dispune măsuri legale, iar în cauză a fost întocmit dosar penal. (comunicat IGPR)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu