Teatrul Municipal Focșani prezintă o agendă atractivă pentru luna octombrie. Pe scena focșăneană vor urca atât actori locali cât și din București și din țară iar piesele vor fi pentru toate gusturile și vârstele. Pe 4 octombrie, de la ora 19.00, actorii Teatrului Minicipal Focșani vor susține reprezentația ”Take, Ianke și Cadâr”. Pe 21 octombrie, de la ora 11.30, copiii sunt așteptați la piesa ”Hainele cele noi ale împăratului”, oferită de Teatrul Municipal Bacovia.
Pe 22 octombrie, de la ora 19.00, vor urca pe scenă Medeea Marinescu și Marius Manole, care vor interpreta piesa ”Fă-mi loc”, în regia lui Radu Beligan. Următoarea zi, pe 23 octombrie, tot de la ora 19.00, actorii Teatrului ”Tony Bulandra” din Târgoviște vor juca ”Othello”, după William Shakespeare. Apoi, pe 31 octombrie, cu începere de la ora 19.00, pe scena teatrului focșănean vor urca actorii bucureșteni Florin Busuioc, Andreea Grămoșteanu, Bogdan Talașman, Adelaida Zamfira, Ioana Mărcoiu, care vor interpreta piesa ”Central Park, o comedie de Woody Allen.