De trei zile, pompierii de la ISU se chinuiesc să scoată apa din curtea fabricii Sorste, aparținând fostului senator Sorina Bucuraș. A plouat atât de mult vineri noaptea și sâmbătă toată ziua, încât toată apa de pe terenurile ahricole din nordul orașului s-a scurs în curtea fabricii, inundând chiar și câteva hale de producție, spre disperarea patroanei fabricii. Practic, este pentru a doua oară în acest an când situația se repetă.
„Au fost câteva zile libere, dar pe data de 2, când se reia producția și vor veni partenerii de afaceri cu comenzi va fi o problemă, pentru că apa a ajuns la utilaje și mi-e teamă să nu pierd partenerii de afaceri Sunt totuși 1000 de oameni care lucrează în fabrica asta și trebuie găsită o soluție la nivel de instituții pentru rezolvarea problemei la acest canal”, ne-a declarat Sorina Bucuraș.
În ajutorul pompierilor au intervenit și reprezentanții ANIF, care au adus două pompe pentru evacuarea apei.
„Sunt trei pompe de la ISU, mai sunt două pompe de la ANIF și apa va fi deversată într-un canal, care duce într-un alt canal. Nu este ceva amenajat aici. Cândva a fost un canal de importanță economică, dar datorită împroprietăririlor care s-au făcut nu mai putem face eliminarea apelor pluviale. Am anunțat la prefectură această problemă și am insistat să se rezolve, să găsească o variantă operativă, nu una care să dureze ani și ani. Până acum nu am primit nici un răspuns și nu ne revine decât să apelăm la 112 când este o problemă”, ne-a declarat Marcel Cărăușu, purtător de cuvânt al fabricii Sorste.