Firma Sotirex, în spatele căreia se află fostul deputat PSD Victor Roman, este sinmgura societate care s-a înscris la licitația pentru continuarea lucrărilor la strada Unirea Principatelor. Culmea ironiei, este vorba despre aceeași firmă care a abandonat lucrarea, de fapt i s-a reziliat contractul de către primărie, ca urmare a faptului că nu a respectat termenele. Strada trebuia finalizată anul trecut, dar lucrările s-au prelungit în primăvară, iar în luna mai 2017 șantierul a fost abandonat în totală bătaie de joc față de locuitori. Primăria Focşani putea pune unele clauze în contract, astfel încât firma Sotirex să nu poată să participe la licitaţie după ce şi-a bătut joc de stradă, doar probabil că edilii nu au avut un interes să deranjeze sponsorii partidului. Prin noul contract, lucrarea ar urma să dureze trei luni, suma estimată de primăria Focșani pentru finalizarea investiției fiind de 518.000 de lei.
De altfel, la ședința din luna august primarul Cristi Misăilă a luat apărarea firmei Sotirex, despre care a spus că nu a abandonat lucrarea, ci contractul „a fost încheiat pe genunchi”, cu clauze prost puse, plângându-i de milă societăţii în cauză că nu poate să-i plătească pentru cele două săptămâni care a lucrat în plus peste contract. „Vă asigur că nu ne va prinde iarna cu strada neterminată. Nici pe Unirea Principatelor, nici pe Coteşti”, a spus primarul Cristi Misăilă. Strada Unirea Principatelor trebuia terminată în luna martie 2017, dar contractul s-a prelungit până în luna mai, sub motivaţia că nu s-a putut lucra din cauza ploilor şi temperaturilor scăzute. Valoarea lucrărilor a fost apreciată la suma de 2,462 milioane de lei, din care constructorul a încasat până acum 1,838 de milioane de lei. „La data prezentă, contractul de lucrări construcţii montaj este reziliat, restul lucrărilor de executat cuantificate la suma de 608.250 lei, inclusiv TVA fiind supus procedurilor de achiziţie publică conform reglementărilor legale în vigoare”, se arată în raportul Primăriei Focşani. Banii vor fi asiguraţi de la bugetul de stat, după ce Ministerul Dezvoltării Regionale a prins în Planul Naţional de Dezvoltare Locală, pe ultima sută de metri, şi finanţarea cu 1,069 milioane de lei a ceea ce a mai rămas de executat la această stradă.