vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateVIDEO Calitatea vinurilor din acest an va fi foarte bună, spun specialiștii

VIDEO Calitatea vinurilor din acest an va fi foarte bună, spun specialiștii

Prezent la Focșani în calitate de președinte al juriului concursului de vinuri Bachus 2017, academicianul Valeriu V. Cotea, profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi și preşedinte al Patronatului Român al Viei şi Vinului susține că producția de vin din această toamnă va fi una de o calitate superioară.

“Cel puțin până acum, în zonele pe care le-am vizitat, este o calitate nu bună, ci foarte bună și s-ar putea ca producția să fie la nivelul anului trecut, dar calitatea vă asigur că va fi foarte bună.  Depinde și de fiecare producător în parte, depinde cum și-a îngrijit via și de cum își face vinul. Să nu uităm că niciodată calitatea vinului nu o să întreagă calitatea strugurilor din care a fost produs. Un oenolog, prin toate tratamentele, cât mai sofisticate, cât mai moderne, tot o să mai taie câte puțin din calitate prelucrându-l prea mult”, a precizat Valeriu V. Cotea.

Specialistul susține că vinurile roșii necesită o perioadă mai lungă de maturare.

“Cu încălzirea globală există această problemă legată de vinurile roșii, cu maturitatea fenolică care este destul de târzie, vinurile ajung cu grad alcoolic cam ridicat. Acum 15 ani nici nu ne gândeam că o să avem vinuri cu 14%-15% volum alcool, dar acum a devenit o obișnuință, mai ales la vinurile roșii, care necesită o perioadă mai lungă de maturare”, potrivit lui Valeriu V. Cotea.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu