Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început azi-noapte operațiunea de virare a banilor din subvențiile Campaniei 2017, către fermierii beneficiari. Sediul central al APIA a fost animat la miezul nopții, startul operațiunii fiind dat chiar de către ministrul Agriculturii, Petre Daea. Alături de acesta, în sediul APIA au mai fost prezenți secretarii de stat din MADR, directorul general AFIR, Adrian Chesnoiu, directorul general APIA, Adrian Pintea. De asemenea, același program de lucru l-au avut și funcționarii din centrele județene și locale ale APIA, inclusiv din Vrancea. ”Județul Vrancea a fost programat la ora 3.00 dimineața. Noi am fost la serviciu, azi-noapte, la ora 2.30, toți cei responsabili, conducerea și funcționarii care lucrează la această campanie, atât de la centrul județean cât și de la centrele locale. Pot să vă spun că plățile s-au început. În Vrancea s-au depus 22.585 de cereri. În acest moment, peste 19.000 de fermieri vrânceni au fost autorizați la plată. Urmează cei care au avut controale cu teledetecție, controale pe teren și cei care au diverse probleme și urmează să le remedieze”, ne-a declarat Ionel Partene, directorul executiv al APIA Vrancea.
Acum se virează 70% din valoarea schemelor de plăți directe, exceptând sprijinul cuplat vegetal, și 85% din plățile compensatorii. De asemenea, se dau bani și pentru crescătorii de ovine și caprine, aceștia urmând să primească un avans de câte 16 euro pe fiecare cap de animal din sprijinul cuplat zootehnic. Dacă totul merge conform planificării, este posibil ca în două săptămâni să se încheie operațiunea de virare a avansului la subvențiile pe 2017.