duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateVIDEO Campania ”Porc Crescut Românește”, la INDAGRA

VIDEO Campania ”Porc Crescut Românește”, la INDAGRA

La Târgul INDAGRA 2017, desfășurat în aceste zile la București, s-a alocat un loc special promovării cărnii de porc românesc. Ieri a avut loc o conferință cu tema ”Porc Crescut Românește”, care a reunit crescători de porci din țară, specialiști și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, ai APIA și ai ANSVSA. Conferința face parte dintr-o inițiativă națională de promovare și sprijinire a crescătorilor autohtoni de suine, confruntați cu o concurență dură din partea importatorilor de carne de porc. Această inițiativă a fost dezvoltată, în primul rând, de fermierii români, și își propune să redea cărnii de porc crescut în România supremația la masa românilor.

Printre invitații conferinței de la INDAGRA s-a aflat și Maricel Lazăr, crescător de porci din comuna Milcovul, vicepreședinte al Asociației Fermierilor cu Investiții în Suine din România. Acesta a ridicat problema subvențiilor acordate de statul român. Maricel Lazăr a vorbit despre restanța de 25% din subvenția pe 2016 precum și despre garanțiile pe care le oferă statul român pentru subvențiile promise pe 2018.

Crescătorii români de porci au ridicat și alte probleme, pe lângă cea a subvențiilor: concurența neloială a importurilor de carne de porc, fluctuațiile de preț, etichetarea corectă, sprijinirea reală a produselor românești. ”Noi trebuie să știm acum dacă mai populăm la iarnă sau nu. Primim sau nu primim banii? Nici nu putem vorbi de profit din moment ce prețurile au început să scadă foarte mult. Dacă luna trecută era un preț de 6,8 lei/kg, acum s-a ajuns la 5,6-5,7 lei/kg. De asemenea, noi cerem ca brandul românesc să fie vizibil, pe toate produsele autohtone. Vrem ca în magazine să fie rafturi separate pentru produsele românești iar acestea să fie etichetate în mod real și corespunzător. Cumpărătorul trebuie să știe de unde provine carnea din galantare și din ce care este făcut produsul procesat”, ne-a declarat fermierul Maricel Lazăr.

Articolul precedent
Articolul următor

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu