Două angajate la CUP Salubritate Focșani (una căreia i s-a desfăcut recent contractul de muncă) acuză abuzuri inimaginabile comise asupra lor de către actualul director al societății, Viorel Profiroiu. Disperată că ar putea fi dată afară din serviciu, precum s-a întâmplat cu colega ei, una dintre angajate s-a adresat consiliului local Focșani pentru întrunirea de urgență a unei comisii care să demareze o cercetare a faptelor.
„Abuzurile pe care le reclamam vin ca urmare a două evenimente principale: 1. Controlul Curţii de Conturi efectuat în luna ianuarie 2015 pentru analiza activităţii de recuperare a creanţelor societăţii . Potrivit concluziilor din raportul de control, s-a acordat calificativul ,,nivel mediu de încredere’’, şi s-a constatat că nu au fost întocmite proceduri operaţionale care să cuprindă întreaga activitate desfăşurată la nivelul societăţii şi, de asemenea, că nu există procedura de lucru cu privire la recuperarea creanţelor. Cu ocazia controlului s-a încercat acreditarea ideii că Oficiul Juridic ar avea toată răspunderea recuperării creanţelor societăţii şi nu şi-a îndeplinit scopul. Ca urmare, Curtea de Conturi a solicitat fişele de post ale consilierilor juridici. Deficienţele constatate au fost străine de activitatea juridică , demonstrând culpa auditului intern şi a conducerii societăţii. Am fost chemate în timpul controlului pentru a ni se face recomandarea ,,să nu vorbim prea mult’’.
2. Opinia juridică exprimată faţă de modificarea contractului de servicii de salubritate cu utilizatorii în comună Goleşti.
Opinia juridică s-a referit la măsura şi condiţiile în care contractul de servicii poate fi modificat, respectând însă drepturile şi obligaţiile cerute de contractul- cadru. Opinia a fost formulată ţinând cont de sancţiunea avertismentului şi măsurile dispuse de către ANRSC în urma controlului efectuat la societate în anul 2013 referitor la contractul de servicii încheiat cu utilizatorii. Controlul a impus respectarea contractului-cadru aprobat de ANRSC, cu termen de conformare 90 de zile. Adoptarea contractului de servicii, conform prevederilor legislative oligatorii, s-a făcut în momentul delegării serviciului în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitara a Serviciilor de Salubritate în Focşani şi Goleşti.
Opinia juridică asupra contractului de prestări servicii a fost confirmată de controlul ANRSC efectuat în luna octombrie 2015 la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara a Serviciilor de Salubritate în Focşani şi Goleşti pentru activitatea prestată în municipiul Focşani.Ca urmare a acestor două evenimente, directorul societăţii a declanşat o amplă acţiune de denigrare, discriminare profesională şi hărţuire psihică continuă, creând un mediu ostil de lucru cu consecinţe grave asupra eficienţei reprezentării intereselor societăţii în instanţă, eficienţei muncii, sănătăţii psihice a subsemnatei conducând la încălcarea demnităţii şi a dreptului la opinie profesională.
În permanenţă Oficiul Juridic a fost ameninţat cu măsuri de sancţionare până la concediere în cazul în care aveam o opinie profesională distinctă, chiar dacă am suspus spre analiză părerile strict profesionale”, spune angajata, în adresa înaintată consiliului local. Colega acesteia s-a ales la sfârșitul lunii noiembrie cu contractul de muncă desfăcut pe motive disciplinare. Ea spune că din luna septembrie este vânată sistematic de directorul Profiroiu, pentru faptul că și-a exprimat o opinie juridică și pentru că nu a vrut să acopere fapte grave de management, după vizita Curții de Conturi. Andreia Murgoci l-a acționat deja în instanță pe directorul Profiroiu și este convinsă că va avea câștig de cauză. Viorel Profiroiu nu a dorit să comenteze foarte mult acuzațiile: „Golănii”
„Eu sunt în concediu medical și nu răspund la murdării, la golăniile uneia căreia i s-a desfăcut contractul de muncă iar cealaltă are probleme. Dacă consiliul local poate să facă această comisie de cercetare, pentru mine este aur, abia aștept să plec”, ne-a declarat Viorel Profiroiu.
Vă prezentăm mai jos întreaga sesizare adresată Consiliului Local
“Vă expunem măsurile abuzive petrecute direct începând cu luna septembrie 2015:
S-au organizat şedinţe cu scop precis: denigrarea salariaţilor Oficiului Juridic, în mai multe rânduri, pentru opinii juridice exprimate dar şi pentru acoperirea erorilor de management (în februarie 2015) şi folosirea de expresii acuzatoare şi jignitoare atât în prezenţa altor salariaţi cât şi în biroul Directorului societăţii;
Mi s-a ridicat cu forţa şi fără înştiinţare prealabilă a biroului şi mutarea de la Oficiul Juridic la Biroul comercial şi relaţii cu publicul, cu scopul hărtuirii psihice şi a determinării spre greşeli. La sesizarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea cu privire la neacordarea condiţiilor potrivite cu specificul activităţii juridice, directorul societăţii a susţinut că a făcut aceasta mutare pentru văruirea biroului, acesta fiind singurul birou din unitate care a fost în curăţenie.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a efectuat totuşi control la societate şi a dispus măsură efectuării controlului psihologic al conducerii executive, potrivit legislaţiei în vigoare.
Aceasta mutare forţată nu mi-a fost comunicată până la momentul ridicării de salariaţi ; parte dintre ei, sesizând abuzul, s-au retras. Ulterior mi s-a adus la cunoştinţă măsură dispusă, de a-mi desfăşura activitatea în cadrul Compartimentului Comercial şi Relaţii cu Publicul. Conducerea, conştientizând abuzul, a revenit asupra deciziei, astfel încât am renunţat la sesizarea ITM şi la referatul prin care am solicit repunerea în drepturi şi măsuri disciplinare.
Salariaţii au fost manipulaţi pentru a-şi exprima opinii negative despre consilierii juridici angajaţi .
S-au luat atribuţiile consilierilor juridici şi am fost ameninţate cu reducerea timpului de lucru.
Am fost discreditate profesional prin lansarea de către conducere a zvonului că se pierd procese.
Ni s-a transmis sugestia să ne dăm demisia, prin salariaţii societăţii.
S-au dat decizii excesive şi nelegale privitoare la predarea unui raport zilnic privind ,,întocmirea şi depunerea dosarelor în instanta’’ ( dosare de recuperare a debitelor ) în condiţiile în care termenul de depunere potrivit procedurii interne este de 10 zile lucrătoare.
S-a reuşit izolarea consilierilor juridici faţă de colectiv prin împiedicarea colaborării cu ceilalţi angajaţi altfel decât prin intermediul aşa-numitei Monitarizari.
La nevoie, pentru consilierea juridică, Directorul societăţii a desemnat conducerea economică să poarte discuţiile în numele conducerii societăţii cu consilierii juridici, la discuţii fiind nelipsit personalul desemnat cu monitorizarea.
S-a dorit a se crea impresia că Decizia s-a emis ca urmare a neîndeplinirii sarcinilor de serviciu în conformitate cu procedura de lucru antedata emisă şi comunicată la 29.09.2015 cu data de 29.01.2015, abuzând de funcţie împotriva consilierilor juridici.
S-a înmânat procedura de lucru la data de 29.09.2015 antedatata din data de 29.01.2015 pentru recuperarea creanţelor aplicabilă la nivelul societăţii, pe departamente, cu consecinţe deosebit de grave sub aspect pecuniar şi disciplinar, abuzând de funcţie.
Această procedură antedatată se doreşte o modalitate de reparare a deficientelor constatate de Curtea de Conturi în culpă managerului societăţii şi a auditului intern pentru lipsa unui ,,aparat de lucru’’ pentru urmărirea debitelor în vederea recuperării. După ce Oficiul Juridic a remis cu adresa procedura antedatată, prin rezoluţia dată, directorul îşi recunoaşte culpa prin rezoluţia dată, modificând procedura şi implicând toate compartimentele cu atribuţii de recuperare şi prin revenind asupra datei întocmirii, 29.09.2015 (data înmânării).
Prin comunicarea procedurii privind recuperarea creanţelor antedatata cu 9 luni, s-a încercat tranferarea culpei pentru managerierea defectuoasă şi audit defectuos, cu toate consecinţele ce decurg.
Procedura a fost elaborată, în ambele forme şi dată spre semnătura Oficiului Juridic de către Auditul Intern – Camelia Savescu prin secretariat, prin luarea procedurilor de lucru de la persona căreia i-au fost delegate cu Decizie atribuţii de urmărire a procedurior de lucru în societate.
Atât conducerea societăţii cât şi auditul intern au avut intenţia de a ne transfera consecinţele pecuniare ale controlului de la începutul anului, care nu au fost remediate până la data de 29.09.2015 , dată comunicării ambelor proceduri. Astfel, Auditul Intern, în loc să fie independent, aşa cum prevede statutul profesiei, ia parte la măsurile opresive ale conducerii societăţii şi elaborează la comanda tot felul de referate care să justifice abuzul în funcţie.
Direcorul a hotărât luarea atribuţiilor consilierilor juridici privind semnarea contractelor în care societatea este parte, inclusiv a contractelor de servicii de salubritate asupra cărora s-a exprimat opinie juridică cu privire la cererea conducerii de modificare a acestora. La modelul de contract de servicii salubritate supus transparenţei decizionale de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Servicii de Salubritate am fost eliminate de la semnătura; viza juridică s-a dat de către o salariată Buric Roxana care are studii juridice ulterior scoasă prin pasta corectoare de pe contract întrucât nu era angajată consilier juridic. Imediat, contabilul șef s-a retras de la semnarea contractului întrucât nu îndeplinea condiţiile de adoptare prin hotărâre a Asociaţiei.
S-a constituit o comisie de ridicare documente şi aparatură cu scopul de a ridica prin intimidare documentele aflate la Oficiul Juridic, motivându-se această tactică cu refuzul de a preda documente cerute, deşi a existat întotdeauna solicitudine pentru predarea documentelor aflate la Oficiul Juridic.
Mai mult, realizează un proces de reorganizare sub forma unui compartiment de Comunicare, Monitorizare Internă, Juridic, cu angajarea unei persoane pentru monitorizarea consilierilor juridici cu rolul de a urmări permanent activitatea desfăşurată pe timpi de lucru, lucrări efectuate şi urmărirea şi limitarea relaţiilor cu salariaţii societăţii.
Persoana angajată cu monitorizarea noastră se ocupă efectiv cu preluarea şi predarea documentelor cu semnătură de către şi către noi, a citaţiilor, hotărârilor judecătoreşti.
Aceasta supraveghează consilierul juridic la instanţă de judecată şi urmăreşte prestaţia la şedinţele instanţelor în reprezentarea societăţii, deşi nu înţelege fenomenul juridic.
Persoana desemnată solicita explicaţii privind soluţiile instanţelor de judecatala cererea Directorului societăţii, deşi nu înţelege explicaţiile juridice.
Acest angajat participa la toate discuţiile consilierului juridic care au loc în societate cu toate categoriile de angajaţi, pe probleme juridice, în dosarele promovate în instanţă.
Persoană responsabilă cu monitorizarea juridică nu are pregătire juridică. De fapt, aceasta intermediază predarea şi preluarea documentelor, monitorizează timpii efectivi de muncă, făcând de fapt o activitate de urmărire a eventualelor erori şi greşeli ale departamentului juridic. Salariatul este plătit din bani publici pentru a executa supravegherea departamentului juridic, exact ca în cazul mediatizat al primarului de la Iaşi, exercitând acelaşi tip de abuz pentru care acesta este cercetat penal.
Realizarea acestei monitorizări este atât mijloc de represiune cât şi o formă indirectă de sancţiune disciplinară pentru neasumarea în întregime a activităţii de recuperare a creanţelor. Foma indirectă se transformă prin înscenări în formă directă, concediere fără vină.
La data de 19.10.2015, Directorul societăţii a adoptat a un Regulament de ordine interiora adaptat intereselor de moment, ca pregătire a probelor împotriva noastră, în condiţiile existenţei unui conflict de muncă declanşat (introducerea în regulament a abaterii grave privind refuzul predării documentelor) ce permite aplicarea concedierii.
Singura modalitate de aducere la cunoştinţă salariatilor a acestui regulament este afişarea la poarta societăţii, situaţie în care poate fi modificat oricum, în orice moment şi cu orice dată. Astfel, ne aflăm în imposibilitatea de a cunoaşte faptul că se modifica sau se adopta un alt regulament şi de a-l respecta, conducând, prin aceste acţiuni deliberate la încălcarea prevederilor regulamentului în vigoare şi la aplicarea de sancţiuni şi concedieri. Trebuie să aveţi în vedere practică antedatării documentelor.
Am atacat la angajator decizia privind raportul zilnic pentru întocmire şi depunere de dosare în instanţă şi nu am primit niciun răspuns nici până în prezent, încă o dată fiind evident abuzul în funcţie.
Ca urmare a tensiunii psihice la care am fost supuse permanent, (…) în dimineaţa zilei de 18.11.2015 am întârziat la program 15-20 minute şi mi s-a refuzat prezentarea condicii pentru semnare; am solicitat să semnez cu ora sosirii, recunoscându-mi întârzierea. Pentru această întârziere, am fost trecută nemotivat pentru ziua de lucru, deşi am rămas la serviciu şi mi-am desfăşurat activitatea în mod normal fiind prezenţa şi la instanţă de judecată pentru reprezentarea societăţii în dosare. Refuzul de a mi se înmâna condica pentru semnare s-a făcut la dispoziţia Directorului societăţii.
În situaţia în care aş fi dat curs dispoziţiei de a pleca acasă, în dosarul la care aveam termen urmă că societatea fie prejudiciata prin nereprezetare. De fapt s-a urmărit tocmai sancţionarea mea pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, reprezentarea în instanţă.
În prezent, la data de 02.12.2015, sunt împiedicată în mod grosolan să îmi desfăşor activitatea juridică prin oprirea accesului la orice sursă de informare juridică prin mijloace electronice: program legislativ, program intern clienţi pentru acces la date privind utilizatorii care sunt acţionaţi în judecată, la internet pentru consultarea portalului instanţelor de judecată etc. Am explicat importanţă acestor mijloace în activitatea mea, dar nu s-a dispus nimic pentru a-mi asigura condiţiile îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
În cadrul şedinţei comisiei de predare –primire documente şi aparatură după concedierea colegei mele, am aflat de la un membru al comisei că se spune în societate ca ,,nu mai produc nimic pentru societate ‘’, că ,,nu mai fac nimic pentru societate’’, aşa încât nu am nevoie de predarea legislaţiei rămase de la colegă mea, în condiţiile în care eu nu mai am acces la nicio modalitate de informare legislativă.
Astăzi, personalul de la monitorizare , ca urmare a ordinelor primite de la conducerea societăţii, a mers cu mine în instanţă pentru supravegherea, ‘’pas cu pas’’, a activităţii juridice.
Aşa cum colegei mele i s-a înscenat refuzul documentelor, mi se pregăteşte o înscenare de copiere a datelor contabile printr-un program ,, Dropbox’’, eu nefiind de profesie economist şi nici informatician. Astăzi conducerea executivă a societăţii, fără a avea vreo susţinere sau dovadă, m-a acuzat de copierea de date contabile şi m-a ameninţat cu concedierea.
Societatea este angrenata într-un litigiu în care societatea este chemată în judecată de SC Carina Import Export SRL şi nu am fost consultată juridic, deşi sunt singurul consilier juridic rămas în societate.
Toate aceste abuzuri se fac întrucât la începutul anului viitor Curtea de Conturi va constata că procedura de recuperare a creanţelor nu a fost dusă la îndeplinire de conducerea societăţii, iar auditul intern este pasibil de nivel scăzut de încredere, de data aceasta îndreptându-se şi pecuniar împotriva lor, întrucât au fost deja constatate deficienţele în raportul de control din anul 2015.
Mă aştept să fiu concediată în orice moment ca urmare a înscenărilor şi eforturilor continue în acest scop şi chiar să mi se interzică accesul în societate cu dispoziţie scrisă de a nu se permite accesul în societate, cu paza asigurată prin Eximo Security SRL, aşa cum s-a întâmplat în cazul colegei mele concediate.
Vă rog să aveţi în vedere caracterul urgent al situaţiei de criză în care mă aflu, de iminenta a concedierii dacă se continua măsurile opresive împotriva mea, urmând să rămân fără venituri familiale pe toată perioada în care s-ar putea desfăşura procesul pe dreptul muncii, care poate fi chiar de un an.
Prin adrese anterioare am comunicat abuzurile la care am fost supuse, în mod continuu, de la începutul anului, atât eu cât şi colega mea, Murgoci Andreia, Directorului societăţii pentru a înceta măsurile opresive împotriva consilierilor juridici dar şi mandatarului Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Focşani. Adresa înaintată Directorului a avut ca efect înteţirea măsurilor luate împotriva consilierilor juridici. Aceasta a condus la concedierea colegei Murgoci Andreia după o cercetare disciplinară la care am fost prezenta în calitate de martor la solicitarea acesteia şi a avocatului angajat pentru apărare. Întrucât am constatat personal nereguli la şedinţa pentru cercetare disciplinară, comisia de disciplină retrăgându-se înainte de terminarea cercetării, sunt cu atât mai mult vizata de măsură concedierii pentru a nu vorbi.
Vă rugăm să analizaţi şi să verificaţi toate împrejurările pe care le-am prezentat mai sus, care presupun un mediu ostil de muncă creat prin abuzul de funcţie. Având în vedere gravitatea majoră a situaţiei privind relaţiile de muncă şi tratamentul abuziv, vă rugăm să luaţi măsuri imediate pentru că directorul / administratorul societăţii să înceteze orice acte abuzive asupra personalului angajat.
Întrucât directorul actual al SC CUP SALUBRITATE SRL, care întruneşte şi calitatea de administrator, asigura interimatul până la numirea consiliului de administraţie şi a directorului potrivit Ordonanţei 109 /2011, vă rog să solicitaţi întrunirea într-o şedinţă extraordinară pentru instituirea unei comisii care să demareze cercetarea cât mai urgentă a faptelor expuse mai sus până nu vor conduce şi la concedierea mea ca urmare a înscenărilor puse la cale prin abuz de funcţie”, se arată în adresa trimisă Consiliului Local Focșani.