miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăSocietateAi împlinit 18 ani? Poți călători gratuit cu trenul prin Europa

Ai împlinit 18 ani? Poți călători gratuit cu trenul prin Europa

Săptămâna trecută, plenul Parlamentului European (PE) a votat cu 414 voturi „pentru”, 163 „împotrivă” şi 90 de abţineri, raportul privind Poziţia Parlamentului asupra Bugetului Uniunii Europene (UE) pentru anul 2018, realizat de către eurodeputatul român Siegfried Mureşan, în calitate de negociator-şef al PE pentru Bugetul UE din 2018. Prin adoptarea acestei poziţii, Parlamentul European acceptă propunerea lui Siegfried Mureşan de a respinge solicitarea Consiliului Uniunii Europene (UE) ca Bugetul UE 2018 să fie redus cu 1,7 miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene şi propunerea de a intra, astfel, în procedura de conciliere bugetară Parlament European – Consiliu UE.

Raportul prevede ca priorităţile PE pentru 2018 să fie creşterea economică, locurile de muncă şi siguranţa cetăţenilor, dar prevede şi proiecte precum sprijinului acordat fermierilor europeni aflaţi în situaţii de criză şi alocări mai mari pentru statele din Vecinătatea estică şi sudică, inclusiv Republica Moldova. De asemenea, în raport se regăsesc şi mai multe proiecte pilot, cum ar fi contracarearea propagandei şi dezinformării dinspre Federaţia Rusă, dar şi finanţarea Programului „Discover EU”, prin care se acordă câte un abonament gratuit de tren de o lună pentru fiecare tânăr din UE care împlineşte 18 ani şi care doreşte să viziteze Europa, valabil pe liniile feroviare din 30 de ţări europene. Parlamentul European va aloca un buget de 12 milioane de euro pentru proiectul pilot, care va fi lansat ca acţiune pregătitoare în acest an.

„Am reuşit să obţinem sprijinul majorităţii pentru finanţarea programului pe care l-am anunţat la începutul anului, şi anume, programul prin care ne propunem să acordăm bilete interrail, cu care orice tânăr european care împlineşte 18 ani poate călători gratuit timp de 30 de zile în Uniunea Europeană. Acest proiect, menţionat pentru prima dată de liderul grupului PPE în septembrie 2016, a fost introdus de mine între priorităţile Parlamentului pentru bugetul UE pe anul 2018 de la începutul acestui an. Alocăm 12 milioane în primul an fără a afecta niciun alt proiect pentru tineri în desfăşurare. Nu am luat niciun cent nici de la Erasmus, nici de nicăieri. Vom reuşi cu aceşti bani să finanţăm în jur de 30.000 de bilete în primul an. Este un prim pas. Nu vom reuşi să finanţăm bilete pentru toţi tinerii, dar este un prim pas. Trebuie să vedem ce preţ vom reuşi să negociem cu companiile feroviare, având în vedere numărul mare de bilete pe care le vom comanda. Ne propunem să creştem acest buget în anii următori”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.

 

Programul „Discover EU” ar urma să se desfăşoare începând cu vara anului viitor, după ce Comisia Europeană, instituţie responsabilă cu implementarea proiectului, va redacta metodologia aferentă punerii acestuia în aplicare.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu