sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateFOTO Răsturnare de situație. Inspectoratul Școlar Vrancea luptă pentru recâștigarea caselor Macridescu

FOTO Răsturnare de situație. Inspectoratul Școlar Vrancea luptă pentru recâștigarea caselor Macridescu

O eroare judiciară din anul 2005, după cum spun istoricii, când s-au restituit în natură două imobile celebre în Focșani, de pe strada Cuza Vodă 4 și 6, în care au funcționat Palatul Copiilor și Grădinița 21, ar putea fi îndreptată după mai bine de 12 ani. Inspectoratul  Școlar Județean Vrancea, la sesizarea Arhivelor Naționale-Filiala Vrancea, a cerut în instanță revizuirea sentinței din anul 2005, prin care statul a pierdut cele două clădiri. La vremea respectivă, Primăria Focșani, în mod suspect, fie din rea voință, fie din neștiință, a acceptat retrocedarea celor două imobile, fără să atace cu apel soluția primei instanțe. Iar singurul document care a fost luat în considerare a fost un extras prin care moștenitorii lui Macridescu au arătat că imobilele aparțineau acestuia în anul 1941. Ori din acte oficiale se arată că între anii 1942 și 1950 casele au fost înstrăinate către statul român. Mai mult decât atât, una dintre case, în care a funcționat Grădinița 21, nu a aparținut niciodată lui Macridescu, ci Băncii de Scont.

“Trebuia să ne autosesizăm în condițiile în care am primit o adresă de la Arhivele Naționale, prin care ni s-au pus la dispoziție o serie de documente care au lipsit din dosar la vremea respectivă. Moral, nu puteam să lăsam lucrurile așa și am solicitat și solicit autorităților locale să se implice”, ne-a declarant Dorin Cristea, inspector general școlar la Inspectoratul Școlar Vrancea.

Astfel, din cercetări a rezultat că imobilul din  stradă Cuza Vodă  nr 6 a fost cumpărat  în anul 1920  de către Banca de Scont a României, conform actului autentificat la nr  698 din 10 martie şi naţionalizat pe baza Decretului 92/1950 în dreptul proprietarului, bineînţeles tot Banca de Scont a Romaniei, aşa cum rezultă din  Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile

„În ceea ce priveşte imobilul de pe strada Cuza Voda nr 4, acesta a fost cumpărat de către Elena şi General  Dr. Macridescu conform actului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Putna şi transcris sub nr. 540 din 25 februarie 1919.  Douăzeci  şi trei  de ani mai târziu, la 20 februarie 1942, cu nr. de autentificare 4420 al Tribunalului Ilfov moştenitoarele legitime, descendente ale defuncţilor menţionaţi mai sus  au vândut de veci şi în mod irevocabil, libere şi nesilite de nimeni Statului Român -Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi au primit în numerar şi în întregime preţul, declarandu- se mulţumite ….Statul Român -Ministerul Agriculturii şi Domeniilor declară  că  a cumpărat imobilul din Focşani, str Cuza Vodă, nr 32, aşa cum a fost determinat mai sus şi a plătit  în numerar şi în întregime preţul. În ceea ce priveşte naţionalizarea imobilului cu pricina , este evident că nu a mai avut loc de vreme ce fostele proprietare l-au vândut unei instituţii centrale a Statului Român, astfel că nici nu figurează în cadrul anexelor Decretului 92/1950”, potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei.

În mod curios, în luna august a acestui an, când se știa despre noile documente scoase la suprafață, primarul Cristi Misăilă s-a grăbit cu inițiaerea unui proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune la cumpărarea imobilului – monument istoric Casa Macridescu din Focșani, str. Cuza Vodă nr. 4, aflat în proprietatea lui Plăcintă Sorin Nicolae. Din informațiile noastre, în zonă se dorește construirea unui centru comercial, dar având în vedere procesul care urmează lucrurile vor fi stopate.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu