La data de 06 noiembrie a.c., Poliția Municipiului Adjud a fost sesizată de către o femeie, de 62 de ani, din localitate, despre faptul că, în cursul zilei de 03 noiembrie a.c., ora 17.30, fostul soț, un bărbat de 51 de ani, nu a respectat ordinul de protecție emis de Judecătoria Adjud și a pătruns în apartamentul comun. Întrucât bărbatul avea obligația de a nu se apropia de soţie la o distanţă mai mică de 100 de metri şi să nu ia legătura în niciun fel cu aceasta, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.
Măsuri care pot fi dispuse prin ordin de protecție:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, măsură ce poate fi dispusă și în cazul în care agresorul este proprietarul locuintei;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta este compartimentată astfel încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.