Una din temele fierbinți ale acestor zile reci de noiembrie este așa-numita ”revoluție” fiscală. În realitate, un amalgam de măsuri și modificări în sectorul fiscalității care nu pare a avea niciun fel de coerență. Singurul obiectiv care iese la iveală în această confuzie generală îl reprezintă acoperirea, măcar parțială, a promisiunilor electorale de acum un an. PSD, Dragnea, Tudose și ai lor nu au alt scop decât cel de a lua bani de peste tot, sub orice mijloace, pentru a susține promisiunile financiare din campania electorală din 2016. Guvernanții iau bani din orice domeniu și îi aruncă în sacul fără fund al salariilor bugetarilor, pensiilor speciale, ajutoarelor sociale, scutirilor electorale ș.a.m.d. Este un tip original de haiducie pesedistă. Toți banii existenți în societate trebuie direcționați către promisiunile clamate zi de zi la televizor. Se asigură, pe hârtie, procentele promise, indiferent de realitatea din buzunare și de costurile sociale imense. Nu contează că, la un moment dat, când se va trage linie, societatea românească va fi pe butuci. Asta e: Dragnea&comp și-au ”îndeplinit” promisiunile.
O mare problemă cu această revoluție-involuție fiscală o reprezintă și adâncirea faliei dintre bugetari și angajații din mediul privat. Angajații din sectorul privat nu se pot bucura de privilegiile celor din sectorul public. Firmele private, mici sau mari, nu pot scoate bani din joben așa cum face Guvernul. Privații cheltuiesc banii cu chibzuință și nu aruncă în stânga și-n dreapta cu promisiuni și majorări salariale precum fac guvernanții pe baza bugetului național. Care buget … de unde și cât timp să mai aibă fonduri? Economia românească actuală se bazează pe o creștere nesănătoasă, doar pe consum, nu pe investiții consistente, pe producție și plus-valoare. Consumul ne creează o impresie de falsă bunăstare și de progres. Însă avem o economie cu picioare de lut care așteaptă o singură lovitură mai puternică pentru a se prăbuși. La fel ca perioada 2007-2008, când economia ”duduia” pe baza consumului și ne-a prins criza pe nisipuri mișcătoare și cu pieptul gol în fața tancurilor.
Acum, concret, avem un curs valutar în creștere, prețuri foarte mari la carburanți, investiții tot mai puține, produse și servicii din ce în ce mai scumpe, salarii mari la stat, multe pensii speciale și ajutoare sociale. Mai mult, Dragnea, Tudose și ai lor ne trimit la nivelul anilor 1990-1996, cu o demagogie naționalistă de prost gust, cu demonizarea companiilor străine, cu ”preocupare” ipocrită pentru cei mulți, cu ațâțarea tensiunii dintre bugetari și privați. Revin în prim plan sloganuri pe care le credeam închise în cotloanele istoriei, de genul ”Nu ne vindem țara”. Mai bine ne-o fură câțiva privilegiați de-ai noștri, români neaoși, mândri, care ne râd în față zi de zi și ne tratează ca pe niște sclavi. Dar sunt tătucii noștri, români, patrioți … S-a intrat într-un fel de malaxor, într-un tăvălug din care vom ieși, cu siguranță, bulversați.
