vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomicS-au suplimentat fondurile pentru ”Prima casă” pe anul în curs

S-au suplimentat fondurile pentru ”Prima casă” pe anul în curs

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat alocarea sumei de 200 de milioane de lei pentru suplimentarea Programului ”Prima casă” pentru anul 2015. Fondul Național de Garantare a propus majorarea plafonului pe 2015 ca urmare a solicitării băncilor participante la acest program.
”Suplimentarea plafonului pe anul 2015 asigură continuarea în condiţii optime a programului Prima casă în perioada rămasă până la finele anului 2015 şi începutul anului 2016, fără a se crea disfuncţionalităţi resimţite în rândul beneficiarilor persoane fizice care doresc achiziţionarea/construirea unei locuinţe şi care, în condiţiile neasigurării resurselor necesare derulării procesului până la sfârşitul anului 2015 şi/sau nefinalizării procesului de alocare a plafonului aferent anului 2016, ar fi expuşi riscului pierderii avansurilor prevăzute în antecontractele încheiate cu promitenţii vânzători”, se arată în comunicatul Ministerului Finanțelor Publice.
Programul ”Prima casă” a debutat în anul 2009 iar de atunci și până în prezent s-au acordat peste 166.000 de garanții pentru finanțare în valoare de peste 3 milioane de euro.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu