sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneS-a încheiat procedura de licitație electronică pentru achiziția de vaccin antigripal

S-a încheiat procedura de licitație electronică pentru achiziția de vaccin antigripal

Procedura de licitație electronică, cea mai importantă etapă a achiziției pentru vaccinul antigripal, s-a încheiat în data de 16 noiembrie. În urma acestei proceduri, vaccinul va putea fi achiziționat la un preț mai bun decât cel obținut în contractele anterioare. Față de anii anteriori, vor fi achiziționate cantități duble de vaccin antigripal,  fapt care va permite vaccinarea unui număr mai mare de persoane. După 10 zile de la încheierea procedurii de licitație electronică, perioadă prevazută prin lege pentru formularea contestațiilor, se poate semna acordul–cadru și contractele subsecvente în baza cărora vor fi livrate vaccinurile antigripale. Este pentru prima dată când Ministerul Sănătății va încheia un acord –cadru pentru achiziția vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani.

“Încheiem acorduri – cadru  pentru toate vaccinurile, în așa fel încât să nu mai ajungem în situația ca, la începutul anului viitor, din cauza faptului că nu a pornit procedura de achiziție, să ne confruntăm din nou cu lipsa de vaccinuri. Termenele de livrare vor fi stabilite astfel încât să existe predictibilitate în ceea ce privește necesarul de vaccinuri, iar livrarea să fie făcută în funcție de necesarul stabilit de Institutul Național de Sănătate Publică, a declarat prof.dr. Florian Bodog, ministrul Sănătății.  

În campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC. Conform ultimelor date furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecții respiratorii acute încadrându-se în intervalul așteptat pentru această perioadă.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor. Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și în special prin gripă. Respectarea unui regim de viață sănătos – alimentație bogată în proteine, legume și fructe, odihnă și mișcare (mers pe jos, cu bicicleta, patinaj, sporturi diverse) – este esențial pentru menținerea unui corp sănătos. De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, este bine să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente. (comunicat Ministerul Sănătății)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu