vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateRezultat valoros pentru artistul Mihai Bratosin, fără sprijinul autorităților județene

Rezultat valoros pentru artistul Mihai Bratosin, fără sprijinul autorităților județene

Artistul de doar 9 ani, din comuna Popești, Mihai Bratosin, a obținut, din nou, un rezultat de excepție: locul I la concursul internațional de la Kiev ”Ucraina unește lumea”. Participarea lui Mihai Bratosin s-a făcut la invitația Ministerului Culturii din Ucraina. Cheltuielile de participare au fost suportate de familie și de prieteni, solicitarea de sprijin adresată Consiliului Județean Vrancea primind un răspuns negativ. „Ukraine Unites the World”, Kiev- un concurs foarte greu- muzică, teatru, dans – din mai multe țări participante, Mihai fiind singurul reprezentant al României. Chiar dacă Mihăiță nu a avut norocul de a fi sprijinit de autoritățile locale și județene în niciun fel, motivația fiind lipsa unui temei legal în acest sens, noi am făcut posibilă participarea lui la acest mare eveniment. Dezamăgirea este profundă!!!
Menționez, pe această cale, că nu am „cerșit” bani de la cei „sus puși” și că noi am reușit să onorăm până la capăt invitația primită de la Ministerul Culturii din Ucraina.
VĂ MULȚUMIM TUTUROR, PENTRU SUSȚINERE!!!!!
Cecilia UrsescuVio NiscoveanuGeorgel Valeadâncă, doamnei profesoare de canto Aurelia Vaida Și doamnei Anisoara Caldarescu și în special Florin Bratosin, vă mulțumim!!! Am fost, suntem și vom fi mândri că suntem români!!!!”, a scris pe Facebook Diana Bratosin, mama lui Mihai.

În scrisoarea de răspuns transmisă Dianei Bratosin, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, îi spune că e mândru de existența unor astfel de copii talentați la noi în județ dar că instituția nu poate oferi un asemenea sprijin financiar. În schimb, dă asigurări de … vedeți cunoscutele declarații pompoase și demagogice. Răspunsul este transmis de la cabinetul președintelui CJ Vrancea iar numele lui Marian Oprișan este trecut la final însă pare a fi semnat de către vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel-Mare.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu