vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateBiruri uriașe puse de Misăilă în cârca focșănenilor pentru compensarea "țopăielilor fiscale"

Biruri uriașe puse de Misăilă în cârca focșănenilor pentru compensarea „țopăielilor fiscale”

Începând cu 1 ianuarie 2018, primarul Cristi Misăilă vrea să instituie o nouă taxă pentru focșăneni, atât persoane fizice, cât și persoane juridice. Este vorba despre instituirea taxei de habitat, argumentată de edil, într-un proiect de hotărâre care va fi supus aprobării Consiliului Local, prin faptul că banii obținuți vor fi folosiți pentru curățenia pe drumurile și locurile publice, pentru întreținerea sistemului de iluminat public precum și pentru activitatea de deszăpezire a domeniului public. Taxa are o valoare de 6 lei pe lună pentru orice persoană fizică și de 10 lei/lună/salariat, pentru persoane juridice, instituții publice, fundații, asociații, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, liberi profesioniști. Prin urmare, o persoană fizică ar urma să plătească 72 de lei pe an pentru taxa de habitat, ceea ce înseamnă că o familie formată din patru persoane, indiferent că vorbim de persoane majore sau minore, va contribui la bugetul municipal cu suma de 288 de lei pe an. Spre comparație, impozitul anual pentru un apartament este mai mic decât taxa de habitat. Doar de pe urma persoanelor fizice municipalitatea ar urma să încaseze într-un an în jur de 5,5 milioane de lei, având în vedere că în Focșani trăiesc peste 75.000 de persoane. Încasările de la persoanele juridice vor fi însă mult mai mari, având în vedere că o fabrică cu 1.000 de angajați va plăti 120.000 de lei pe an pentru taxa de habitat. La fel ca și impozitul pentru locuințe și mașini, taxa de habitat ar urma să se plătească în două rate egale, până la 31 martie pentru primul semestru al anului 2018 și până la 30 septembrie pentru al doilea semestru al anului. Noul bir pe care primarul Misăilă vrea să-l pună focșănenilor vine într-un fel să compenseze banii pe care Guvernul Tudose îi ia anul viitor de la administrațiile locale, prin modificările aduse la Codul Fiscal. Prin urmare, în loc să renunțe la parangheliile din bani publici care înghit milioane de lei de la bugetul municipiului, primarul Misăilă preferă să împovăreze și mai mult populația și așa sărăcită a orașului, așa cum recunoștea de curând. Mai precizăm că în vara acestui an primarul a majorat cu grila maximă salariile din instituția pe care o conduce, el fiind beneficiarul celei mai mari creșteri, indemnizația sa de primar fiind acum de 13.500 de lei/lună.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu