Ieri s-a votat, în Camera Deputaților, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 55/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. În favoarea proiectului s-au exprimat 178 de deputați, 98 au votat împotrivă iar 8 deputați s-au abținut. Prin acest act normativ se stabilește un plafon maxim al cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului la nivelul de 8.500 de lei, luându-se ca model cel mai mare cuantum aplicat în statele membre ale Uniunii Europene, cu menținerea actualului mod de stabilire a dreptului, precum și a cuantumului minim al indemnizației de 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată. Totodată, s-a reglementat și data de la care se aplică prevederile propuse, respectiv începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. Acestea se aplică în cazul persoanelor aflate în plata indemnizației pentru creșterea copilului și a celor al căror drept se stabilește ulterior.
Până la aplicarea ordonanței, valoarea indemnizația pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată. Camera Deputaților a fost cameră decizională în acest caz, astfel că actul normativ va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare.