Câteva mii de focșăneni au ieșit astăzi din case pentru a asista la parada de Ziua Națională a României. Părinți, bunici, dar în special copii au încadrat Bulevardul Unirii, de o parte și de alta, salutând cu stegulețe tricolore în mâini militarii care au defilat în centrul orașului. Manifestările au început exact la ora 11.00, când oficialitățile civile și militare ale orașului au trecut în revistă garda de onoare. Au urmat alocuțiunile autorităților, respectiv George Bazilescu, subprefectul județului Vrancea, Dănuț Cristian, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, și Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani, care au punctat în discursurile lor marele act al înfăptuirii unirii tuturor românilor de acum 99 de ani.
De la manifestări a lipsit și în acest an președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, dar și prefectul Sorin Hornea, aflat în doliu după ce mama acestuia s-a stins din viață. În finalul manifestării, prin fața publicului au defilat militarii. Pe străzile municipiului au putut fi văzute blindatele şi aruncătoarele de grenade care fac parte din dotarea militarilor vrânceni, tehnică militară compatibilă cu standardele NATO. Alături de tehnica de luptă a Garnizoanei, la paradă au luat parte şi maşinile poliţiei, jandarmeriei, pompierilor și SMURD, Penitenciarului Focșani iar în premieră a defilat și o echipă a Serviciului de Salvamont.