Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza generală pentru următoarele două săptămâni. Conform meteorologilor, în județele din Moldova, în nordul zonei, vremea va fi ușor mai rece decât în mod normal la jumătatea primei decade a lunii decembrie, cu maxime de 1…2 grade, dar se va încălzi treptat, astfel încât va deveni normală termic până la sfârșitul săptămânii, cu valori de 5…7 grade și chiar mai caldă în weekend, până la 10…12 grade. A doua săptămână de prognoză va marca o creștere ușoară și de scurtă durată a temperaturilor, urmată de o scădere treptată, astfel că, în medie, se vor înregistra 4…8 grade. Minimele se vor situa în general în registru negativ în prima săptămână, cu valori de -6…-4 grade, dar se vor redresa pe parcursul săptămânii următoare, cu valori în medie de 0…2 grade.
Până în data de 10 decembrie, precipitațiile vor fi doar cu caracter izolat și slabe cantitativ, apoi își vor face apariția pe spații mai extinse, dar nu se estimează a se înregistra cantități însemnate.
Iarnă schimbătoare în prima jumătate a lunii decembrie
- Advertisment -