vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateO firmă din Mediaș a câștigat licitația pentru furnizarea echipamentelor de colectare...

O firmă din Mediaș a câștigat licitația pentru furnizarea echipamentelor de colectare și construcția de puncte de colectare a deșeurilor în Vrancea

Firma Fortza Ro SRL din Mediaș va încasa de la Consiliul Județean Vrancea  3.278.698 de lei, pentru furnizarea echipamentelor de colectare și construcția de puncte de colectare a deșeurilor în Vrancea, în cadrul proiectului Serviciul de Management Integrat al Deșeurilor, finanțat de Uniunea Europeană. Contractul vizează furnizarea de bunuri, precum containere pentru colectarea deșeurilor din sticlă, containere pentru colectarea deșeurilor din hârtie și carton, containere pentru colectarea deșeurilor din plastic. De asemenea, în baza contractului atribuit ca parte a procedurii de achiziție publică, se vor executa și lucrări accesorii, precum  realizarea platformelor suport pentru containere de colectare a deșeurilor din pavele autoblocante. La licitație au mai participat și alte firme, precum Asocierea Iridex  Group Plastic și Iridex Group Construcții, condusă de Cornel Pascu, fost senator PC, un apropiat al lui Dan Voiculescu, și SC Euriteh SRL din județul Bihor. Consiliul Județean Vrancea a anunțat că stația de deșeuri va fi funcțională la sfârșitul anului viitor, deși trebuia finalizată de mai mult timp.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu