Ca în fiecare an, ultimele săptămâni ale anului și primele săptămâni ale anului următor sunt folosite de românii care muncesc în străinătate și se întorc acasă de sărbătorile de iarnă pentru a-și rezolva problemele cu actele de identitate. Astfel că aceștia iau cu asalt serviciile de evidență a persoanelor în perioada sărbătorilor, până pleacă înapoi la muncă. Ținând cont de experiența anilor anteriori, Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor al municipiului Focșani a hotărât să-și prelungească programul de lucru cu publicul în perioada 18 decembrie – 14 ianuarie. Astfel, de lunea viitoare, programul celor care lucrează la întocmirea cărților de identitate va fi următorul:
– luni, marți, miercuri: primire acte: 8.30-13.30; eliberări acte: 14.30-18.30;
– joi: primire acte: 12.00-18.30; eliberări acte: 8.30-11.00, 16.00-18.30;
– vineri: primire acte: 8.30-13.30; eliberări acte: 14.30-16.30.
Cât privește biroul de stare civilă, aici programul va fi, zilnic, de luni până vineri, între orele 8.30 și 12.30, cu pauză de o oră, și, apoi, în intervalul 13.30-18.30. Pentru asigurarea continuității și eliberarea adeverințelor de înhumare și a certificatelor de deces, la starea civilă se va mai lucra, între orele 9.00-13.00, în următoarele zile: 23 decembrie, 25 decembrie, 30 decembrie, 1 ianuarie. În funcție de eventualele solicitări, se vor oficia și cununii civile în zilele libere de sărbători.