Astăzi este solstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi dintr-un an (totodată, și cea mai lungă noapte). În această zi, emisfera nordică a planetei este în punctul cel mai îndepărtat faţă de soare. Momentul exact are loc în acelaşi timp peste tot pe Terra. În România, are loc la 18:28. La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. În emisfera cealaltă, 21 decembrie marchează echinocţiul de vară, fiind ziua în care partea sudică a Pământului este cea mai apropiată de Soare.
Solstiţiul este începutul astronomic al iernii, chiar dacă meteorologii văd 1 decembrie ca fiind începutul anotimpului, ce marchează începutul celor mai reci trei luni din an din Emisfera Nordică. După solstiţiu, zilele încep din nou să crească.
Solstiţiul de iarnă, cel de vară şi echinocţiile de toamnă şi primăvară sunt evenimente centrale în culturile precreştine. Cercetătorii susțin că, din punct de vedere cultural, solstiţiile şi echinocţiile sunt folosite pentru a puncta începuturile sau mijlocul sezoanelor. Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Țurca sau Borița, care, după ce însoțește unele cete de colindători, este omorât simbolic și, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignat (20 decembrie). Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul împrumutat din Orient al luminii.
