duminică, noiembrie 24, 2024

Alinierea!

Cei din jurul lui Marian Oprișan care începuseră să bată în retragere din cauza apropierii verdictului final în procesul de corupție au răsuflat ușurați. Șeful lor a fost achitat definitiv și e liber ca pasărea cerului. Cel mai bun, serios, cinstit, curat și uscat, că nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase. Nu de alta, dar limbiștii din toate instituțiile, de stat și private, se gândeau cum să se dezică de Oprișan, cum să se victimizeze, ce destăinuiri să facă și alte asemenea ”vitejii” postbelice. Așa că au scăpat de stresul ăsta și-l pot pupa în continuare, mai cu sârg, pe ”președintele Vrancei”.
Au avut dreptate cei care s-au arătat rezervați față de dosarul întocmit de procurorii anticorupție. Au existat multe suspiciuni cu privire la modul în care s-au administrat probele, modul în care au apărut și au dispărut o serie de hârtii, declarațiile martorilor și voința de a stabili adevărul. Nu trebuie uitat faptul că DNA era o instituție ”discretă” și ”rezervată” față de politicieni în anii 2004-2005. Curaj și sânge în instalații au căpătat mai târziu procurorii anticorupție. Mai trebuie adăugate și speculațiile cu privire la relațiile politice, pe față și ascunse, pe care șeful PSD Vrancea le-a dezvoltat în 2005 cu noua putere de la București – Băsescu, Blaga, grupul Golden Blitz etc. Plus că mulți ignoră apropierea lui Oprișan de structurile securității, încă din anii copilăriei.
Revenind la ”vrâncenii noștri”, vom continua să ne ”delectăm” cu pupincurismele intrate în obișnuința celor de pe plaiurile mioritice. Va fi un festival de ”ați văzut?”, ”bravo lui”, ”e șmecher”, ”n-ai ce-i face”, ”e tare” etc. Toate expresiile din arsenalul miticilor și caracterelor mici, cu toții mulțumiți de obscuritatea în care s-au complăcut de mult. Se va lungi șirul îngenunchiaților și prestatorilor de omagii. Cât despre cum arată județul Vrancea după 26 de ani de democrație originală, cu Marian Oprișan la butoane de prin 1995 (unii spun cam de prin 1992) … nu are nicio relevanță.
V-aliniați și ascultați, pe ”domnu’ președinte” lăudați!

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu