sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietatePolițiștii români, în misiune, în stațiunea bulgară Bansko

Polițiștii români, în misiune, în stațiunea bulgară Bansko

Și în această iarnă, poliţiştii români acționează împreună cu poliţiştii bulgari în staţiunea montană Bansko din Bulgaria, pentru a oferi posibiliatea turiștilor români să se adreseze direct polițiștilor din țara lor.

În perioada decembrie 2017 – martie 2018, 5 polițiști români, cunoscători ai limbii bulgare, au fost desemnați de conducerea Poliției Române să desfăşoare activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu poliţiştii bulgari, în staţiunea turistică Bansko, din Bulgaria. Poliţiştii români vor acţiona, în 3 serii, pe toată durata iernii, în localitatea Bansko, acordând sprijin colegilor bulgari atât pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, cât şi pentru a intermedia relaţionarea turiştilor români cu autorităţile bulgare.

Este al optulea sezon de iarnă în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor din România, care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români, pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat. (sursa: Poliția Română)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu