sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InternePompierii nu au avut sărbători prea liniștite

Pompierii nu au avut sărbători prea liniștite

În perioada Crăciunului, peste 5.100 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. În perioada de Ajun și în prima zi de Crăciun, la nivel național au avut loc 2.255 situații de urgență, salvatorii fiind solicitaţi la 141 misiuni de stingere a incendiilor, 1.928 cazuri SMURD (1.909 pentru acordarea primului ajutor și 19 misiuni de descarcerare), 66 pentru deblocare sau salvare, precum și alte 120 intervenții în sprijinul comunităților. De asemenea, în cele două zile, 1.886 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 44 persoane au fost salvate din medii ostile vieții. Numărul intervențiilor la care au participat efectivele IGSU a scăzut cu aproximativ 5% față de perioada Crăciunului din anul 2016, fiind înregistrate cu 137 mai puține evenimente în acest an.

Și pompierii vrânceni au fost solicitați în această perioadă. Printre intervențiile pompierilor Detașamentului Focșani și ai Secției de Pompieri Adjud se numără un accident mortal în dimineața Crăciunului, un incendiu în comuna Răstoaca și un incendiu la subsolul unui bloc din Focșani, în seara zilei de 25 decembrie.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat. (sursa: IGSU)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu