vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateRazie în baruri și discoteci

Razie în baruri și discoteci

Poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale și Secţiilor de Poliţie Rurală Golești, Cotești și Nănești au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă discotecilor și barurilor dar şi pentru siguranţa rutieră prin prevenirea accidentelor comise pe fondul băuturilor alcoolice.

În noaptea de 23/24 decembrie a.c., în intervalul orar 22.00 – 03.00, polițiștii vrânceni au acționat pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență în zona barurilor, discotecilor și a altor unități similare precum și pentru identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii. Activităţile preventiv-reactive s-au desfășurat în localitățile Vulturu, Tătăranu, Milcovul, Cotești și Cârligele.

În urma a 5 controale efectuate, 206 persoane au fost legitimate, a fost constatată o infracțiune – portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și au fost aplicate 9 contravenții, în valoare totală de 10805 lei. Totodată, au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu