Pentru ca sfârşitul de an să fie unul fericit, lipsit de evenimente negative, pentru obiectivele în care se vor organiza activităţi specifice Revelionului, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea reamintește principalele reguli de prevenire a incendiilor pe care trebuie să le respecte atât cetățenii cât și agenții economici. Având în vedere că în această perioadă multe persoane au optat pentru destinaţii care vizează zonele turistice, cei care au ales să își petreacă sfârșitul de an în unităţi de cazare sau în locuri care vor găzdui evenimente specifice trecerii dintre ani trebuie să manifeste o atenție sporită la următoarele aspecte:
- Studierea planului de evacuare în caz de incendiu existent pe partea interioară a ușilor camerelor de cazare;
- Identificarea traseelor de evacuare şi a eventualelor butoane manuale de semnalizare a incendiilor;
- Solicitarea informaţiilor în ceea ce priveşte dotarea structurii de cazare turistică cu mijloace de apărare împotriva incendiilor (stingătoare, hidranţi interiori, detectoare de fum);
- Informarea personalului existent la recepţii atunci când identificaţi blocarea căilor de evacuare sau depozitarea necorespunzătoare a materialelor combustibile;
- Interzicerea utilizării instalaţiilor şi aparatelor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii. În situaţia identificării deficienţelor în acest sens, se va anunţa, imediat, administraţia unităţii de cazare;
- Respectarea interdicţiei privind fumatul şi utilizarea focului deschis. În situaţia în care fumatul este permis, scrumul şi resturile de ţigări se vor arunca în locuri special amenajate.
Pentru unitățile unde se organizează Revelionul principalele recomandări și măsuri de prevenire a incendiilor sunt:
- folosirea artificiilor se va face în locuri unde nu există pericol de izbucnire a unui incendiu;
- se asigură întreţinerea corespunzătoare, verificarea periodică şi remedierea tuturor defecţiunilor de la instalaţiile electrice, sistemele de încălzire utilizate, aparatele de preparat şi încălzit hrană şi coşurile de fum, de către personal autorizat;
- se marchează corespunzător căile de evacuare din clădire şi se menţin practicabile în permanenţă;
- se interzice suplimentarea numărului de locuri în incinta sălilor în care sunt organizate festivităţi;
- se asigură menţinerea în funcţionare a iluminatului de siguranţă ce echipează clădirile;
- se asigură menţinerea în stare de funcţionare şi accesul la mijloacele de apărare împotriva incendiilor (stingătoare şi hidranţi interiori de incendiu);
- se stabileşte un sistem eficient în vederea anunţării tuturor ocupanţilor clădirii în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;
- parcarea autoturismelor ori a autocarelor şi microbuzelor se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru intervenţia serviciilor profesioniste ori voluntare pentru situaţii de urgenţă la un eventual incendiu;
- se vor lua măsuri de instruire a personalului privind prevenirea situaţiilor de urgenţă, intervenţia operativă pentru stingerea incendiilor, evacuarea persoanelor, bunurilor şi anunţarea eventualului eveniment produs.
În cazul producerii unui incendiu, se acționează imediat pentru:
- evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii precum şi bunurilor importante;
- anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112;
- stingerea incendiului cu mijloace de primă intervenţie.
Din experiența anilor precedenți, se cunoaște faptul că în această perioadă sunt utilizate la petrecerile de Revelion articole pirotehnice, prin urmare, cetăţenii pot folosi, potrivit legii, pentru divertisment, doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare cu această destinaţie (categoria I), cum ar fi: focuri bengale, chibrituri bengale, beţişoare bengale, pocnitori, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonante, pocnitori pentru petreceri, şerpi, scântei, pocnitori cu confeti şi bobiţe explozive. Aceste materiale prezintă un nivel foarte scăzut al riscului şi sunt fabricate pentru a putea fi utilizate inclusiv în spaţii restrânse sau în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă. În vederea evitării producerii unor accidente ca urmare a utilizării legale, de către persoanele fizice, a materialelor pirotehnice, se recomandă:
– Respectarea cu stricteţe a instrucţiunilor producătorului la utilizarea materialelor pirotehnice;
– Asigurarea, înainte de folosirea materialelor pirotehnice, că integritatea ambalajului nu a fost afectată, iar în situaţia în care acesta a fost deteriorat, evitarea utilizării produsului;
– Evitarea accesului copiilor la materialele pirotehnice, chiar dacă prezintă un nivel de risc foarte scăzut, ele pot vătăma;
– Evitarea uscării materialelor pirotehnice, aruncării în foc sau în mijloacele de încălzit;
– Evitarea reaprinderii produselor care au dat rateu sau au rămas cu materia explozivă nedetonată;
– Evitarea aprinderii mai multor materiale pirotehnice în acelaşi timp.
În speranţa petrecerii unui sfârşit de an fericit, lipsit de evenimente neplăcute, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea urează tuturor cetăţenilor judeţului un călduros „La mulţi ani!”. (comunicat ISU Vrancea)