luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneBurse profesionale pentru elevii din învățământul dual

Burse profesionale pentru elevii din învățământul dual

Programul național de protecție socială „Bursa profesională”, care subvenționează costurile pentru elevii din învățământul profesional, inclusiv cel dual pentru nivelul 3 de calificare profesională, va fi aplicat în continuare de Guvern. Bursa profesională se acordă tuturor elevilor care frecventează învățământul învățământul profesional și constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, pe perioada cursurilor școlare, a pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii examenului de certificare a calificării profesionale. De bursă beneficiază și copiii cetățenilor străini beneficiari ai unei forme de protecție în România sau copiii cetățenilor străini, ai cetățenilor Uniunii Europene/Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene cu drept de ședere/rezidență pe teritoriul României, care frecventează învățământul profesional.

Învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare, conform Cadrului naţional al calificărilor, este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior. Măsura adoptată urmărește creșterea interesului tinerilor şi familiilor acestora față de educația și formarea prin învăţământul profesional, inclusiv dual, fapt care va duce la îmbunătățirea pregătirii profesionale. Conform Metodologiei de organizare a învăţământului dual, au acces la programele de pregătire, în mod gratuit şi persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, absolvenţi ai învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile. Fondurile pentru finanțarea „Bursei profesionale” vor fi asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Naționale și se repartizează inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului București, începând cu anul școlar 2018-2019.

Informații suplimentare

De asemenea, Guvernul a aprobat în ședința din data de 14 decembrie 2017, reorganizarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNIDPT), instituție aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale. Prin reorganizare, CNIDPT va avea noi atribuții pe segmentul creșterii relevanței învățământului profesional și tehnic în raport cu așteptările socio-economice. (Biroul de presă al Guvernului)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu