sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateAlimentele se vor scumpi cu 6-8%

Alimentele se vor scumpi cu 6-8%

Președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară (FISA), Dragoș Frumosu, susține că scumpirea tuturor elementelor de cost la nivelul producţiei şi deprecierea leului vor determina scumpiri cu 6-8% la alimentele de bază. ”S-a scumpit energia, s-au scumpit gazele şi celelalte utilităţi. Sigur, acestea nu reprezintă mult în costurile de producţie, dar au o influenţă. S-a mai scumpit, însă, şi transportul, fiind majorate preţurile la carburanţi, odată cu creşterea accizelor. Toate acestea vor determina majorarea cu 6-8% a preţurilor alimentelor la raft, şi să ştiţi că 6% nu e deloc puţin”, a spus Dragoş Frumosu. Conform Agenției Mediafax, acesta a mai arătat că „70% din carnea folosită ca materie primă vine din import, la fel şi 20% din laptele folosit ca materie primă sau 5% din produsele de panificaţie-patiserie, care vin congelate. În aceste condiţii, deprecierea leului se va vedea în preţurile de la raft”. Dragoş Frumosu estimează că majorările de preţuri la alimente se vor manifesta începând din luna martie, pentru că „până atunci mai sunt încă stocuri şi consumul e mai mic”. 

Preşedintele FSIA a mai spus că producătorii de alimente nu vor putea absorbi aceste creşteri de costuri, astfel încât să atenueze scumpirile, majoritatea fiind la limita supravieţuirii. „Pentru a evita scumpirile, firmele mici – cum sunt cele de patiserie sau carmangerie – ar trebui să se închidă efectiv, iar firmele mari, care lucrează pe schimburi, să renunţe la producţia de pe un schimb”. Dragoș Frumosu a mai precizat că „taxele de raft pe care le percep marii retaileri adaugă 25-30% la prețul cu care produsele ies de pe poarta fabricilor”.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu