Ajunul Crăciunului a adus de la Guvern peste 6,4 milioane de lei pentru câteva localități din Vrancea care aveau plăți restante mai mari de 90 de zile ori nu dispuneau de fonduri care să acopere cheltuielile curente și specifice sezonului rece. „Având în vedere că aceste administrații locale nu au fondurile necesare pentru plata arieratelor, iar această situație ar putea duce la blocarea activității, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, le vor fi alocate sumele necesare pentru stingerea acestor datorii”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. Sumele alocate pentru localități din Vrancea sunt următoarele:
Comuna Andreiașu – 5,55 mii lei
Homocea – 609,11 mii lei
Păulești – 455,13 mii lei
Slobozia Bradului – 115,35 mii lei
Adjud – 1355,17 mii lei
Mărășești – 66,35 mii lei
Panciu – 2907,70 mii lei
La inițiativa Ministerului Dezvoltării Regionale au fost alocați bani și pentru „unități administrativ-teritoriale care se confruntă cu situații de blocaj financiar, întrucât nu dispun de resursele pentru plata sentințelor judecătorești”:
Homocea, județul Vrancea – 240 mii lei
Slobozia Bradului , județul Vrancea – 532 mii lei
Prin aceeași hotărâre, Guvernul a alocat fonduri pentru finanțarea activității pe două luni a 18 cămine pentru persoane vârstnice, între care și Căminul Mărășești, care primește 116 mii lei.
6,4 milioane de lei – cadou de la Cioloș pentru 7 localități din Vrancea
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -